Când balenele se deghizează în delfini… Mitul măcelului „delfinilor Calderon” din „Danemarca” sau, pur şi simplu, viaţa în insulele Feroe.

Ataşatul meu s-a luptat ceva timp  (pe net) cu o mimoză bulgaroaică maritată prin SUA. Care nu prea avea ce face cu timpul ei liber şi s-a găsit să se erijeze în salvatoarea planetei şi să atace, pe Facebook (unde altundeva), tradiţia feroezilor de a vâna balene pentru carne. Cred că cel mai tare l-a supărat faptul că domniţa nici măcar nu a vrut să îi dea o şansă să spună ce are de spus, după care să judece. Din păcate, acelaşi lucru se întâmplă şi cu (unii dintre) oamenii din propria mea ţară,

M-am plictisit de prostie si neam prostie

Eh, nu am mai scris de ceva vreme. Nu ca m-as fi plictisit, dar nu am mai avut chiar atat de multa tragere de inima. Poate ca acum, avand mai mult timp liber la dispozitie o sa imi redescopar placerea de a scrie.

Ce face o suedeza pentru niste oameni dintr-o tara de departe…. Ceea ce noi nu mai stim sau nu mai vrem sa stim sa facem pentru cei de langa noi care au atata nevoie de ajutor.

Cei trei muschetari

Very long time and  no see at all. Cam asa as putea sa caracterize lunga mea perioada de inactivitate. As putea gasi milioane de scuze sau motive, nu am avut timp, am fost plecata etc., etc., etc. Adevarul este ca nu am mai avut buna dispozitie sa scriu.

Si cum gheata trebuie sparta cumva, o sa o fac vorbind de un nou film pe care, eu una, de-abia il astept.

Ma intreb cine oare nu a crescut cu Alexandre Dumas si ai sai muschetari. Pentru mine cartile lui ramn unele dintre cele mai frumoase citite vreodata si am vazut cam mai tot ce s-a turnat vreodata dupa romanele domnului respectiv. Ultima versiune insa care aduna atatea nume mari ca Orlando Bloom, Matthew Macfadyen, Milla Jovovich, Ray Stevenson si, nu in ultimul rand Mads Mikkelsen, se anunta a fi una interesanta si plina de actiune, chiar daca regizorul si-a luat multe libertati.

Va las cu featurette-ul si apromit sa revin cat mai repede. In fond am de povestit cum a fost la Lvov in Ucraina. Unde am stat aproape 2 saptamani.

Iunie si sud de Franţă.

Well…. cum ar zice nenea hanglezu’, nu ne-am mai vazut de ceva vreme. Din lipsa de zvac de tastatura (daca mi se permit inventiile „literare”) .  Acum insa sunt in prag de plecare in vacanta. Atasatul schimba prefixul saptamana ce vine, mai precis chiar de … Ziua Copilului – nici nu se putea zi de nastere mai nimerita, daca ma intrebati pe mine! – si ne-am hotarat a o petrece in mod special. Si cum se poate mai special decat  in … Proventa?!

Asa ca, Franta draga, pazea ca venim! Coasta de Azur, Aix-en-Provence, Avignion si campurile de lavanda, Matisse, Cezanne, Chagall, ruine romane si cramele Chateauneuf. Va supar corespunzator cand ma intorc, acum sunt prea stresata la gandul bagajelor (care trebuie sa fie un anumit numar, dimensiuni si greutate, ca-i un afurisit de charter de la Copenhaga la Nisa). Dar va las cu o imagine din Antibes, aproape de care ne vom petrece prima noapte in Franta. Pe curand!

 

Cristos a Înviat!

Şi pentru că sunt sfintele Sărbători de Paşte, vă urez să aveţi cât mai multă lumină în suflet ţi în case. Să fiţi fericiţi şi sănătoşi. Să aveţi viaţa plină de mulţumiri şi linişte.

Cristos a Înviat! De aici de departe.

Elin Brim Heinesen, insulele Feroe şi vânătoarea de balene.

Nu mai este pentru nimeni un secret că blogul de faţă a prins viaţă din cauza indignării pe care am resimţit-o mult timp pe marginea consecvenţei şi înverşunării cu care unii Internauţi insistă să defăimeze insulele Feroe. Între timp am învăţat să nu mai pun la suflet. Unii oameni sunt maeştri în a se crede mai buni decât ceilalţi, în a pune etichete şi a arăta cu degetul scandalizaţi, în timp ce se fac vinovaţi de aceleaşi greşeli, uneori chiar şi mai grave. Râde ciob de oală spartă, spune o vorbă înţeleaptă din popor. Mult timp nu am înţeles încăpăţânarea feroezilor de a nu răspunde valului de atacuri mai mult sau mai puţin subiective, mai mult sau mai puţin isterice din marea grădină a Internetului. Stând de vorbă cu mulţi am realizat că este şi un mod de a se apăra, de a nu îşi încărca sufletul cu lucruri care nu merită şi care nu pot fi combătute în ciuda argumentelor (justificate de altfel) aduse. Mai apoi am dat peste articolul de mai jos, scris de Elin Heinesen. O cântăreaţă feroeză talentată, care scrie melodii şi versuri frumoase (undeva mai pe la începuturile blogului am şi publicat una dintre melodiile ei). Pe care o şi cunosc din întâmplare şi care este o feroeză extrem de inimoasă, care luptă mult pentru ţara ei. Bineînţeles că au început atacurile, veninul a început să curgă şi mă întreb dacă cineva a avut măcar curiozitatea să citească tot ce scrie înainte de a vedea roşu înaintea ochilor şi a începe a se sufoca de indignare.

L-am redat aşa cum este el scris pe siteul ei. Îmi cer scuze, nu am avut suficientă răbdare să îl şi traduc. Cine are dubii în ceea ce priveşte conţinutul, mă poate întreba, îi stau la dispoziţie.

Recviem pentru un catel

A fost odat´ un catelus , negru si carliontat care a aparut brusc in viata noastra, dupa ce s-a stins Kurla, singura catelusa ratacita prin dinastia cateilor Roy. Un catelus zapacit, tacut, nascut in seara Ajunului de Craciun.  Nu pot sa nu mi-aduc aminte cand era mic-micut si am mers sa il vedem pentru prima data. Era cel mai cuminte dintre toti catelusii. L-a luat sotul meu in brate, statea blanita pe bratul lui si nu spunea nimic. „Se simte in siguranta!” mi-a soptit el, aproape cu lacrimi in ochii. De atunci a crescut, a facut multe prostii dar ne-a si bucurat mult. Parca il vad si acum stand in fata geamului meu de la bucatarie si scancind ca sa il bagam in seama sau sus pe scari la intrarea in casa, dand din codita frenetic…

De astazi insa Roy nu mai exista printre noi. A plecat asa cum a venit. In liniste, fara sa supere pe nimeni. Ne-a inveselit pentru patru ani, pentru ca mai apoi sa plece nedrept, chinuit si cu tristete in ochisori.

La revedere, sufletel mic, o sa ne lipsesti tare mult!

Această prezentare necesită JavaScript.

Long time, no see!

Long time, no see! Nu-i aşa? Mi-am cam neglijat „copilul” de ceva vreme, mai precis de când am început noul serviciu şi de când mi-am mutat războiul împotriva celor ce defăimează casa mea adoptivă pe Facebook. But …. I’m back!

De câţiva ani scriu recenzii la anumite filme seriale şi comentez pe un site (www.tvblog.ro), pentru ca să nu uit a scrie în limba proprie şi personelă şi pentru că sunt un mare fan al filmelor seriale. Aşa am aflat eu de emisiunea „Românii au talent”

Insulele Feroe, „delfinii Calderon” şi „invazia” din vara ce vine.

Multă vreme am fost teribil de afectată de răutatea şi perversitatea cu care sunt atacate insulele Feroe. De oamenii care se reped ca berbecii, cu capul înainte, să acuze. Fără cea mai mică documentare, fără să se informeze şi mai ales, crezând cuvânt cu cuvânt mizeria împrăştiată de aşa zisele organizaţii pentru drepturile animalelor. Nu mă înţelegeţi greşit, nu contest aportul pe care unii dintre ei îl aduc la salvarea unor specii, efortul depus, dar în momentul în care începi să lupţi atacând oameni şi nu practici, inventând poveşti lacrimogene, neverosimile şi aruncând cu noroi nu mai ai pic de credibilitate. Devii un terorist.

Din categoria: Nu-i aşe că am jecuţă ştecheră?

Apăi se face că ne-am mutat calabalâcul în noul an 2011 (mă întreb cît o să îmi ia pînă o să scriu 2011 în loc de 2010) şi cum semne bune anul are, hai să v-o spun pe aia bună, mai întâi: de luni mă duc la muncă. Mi-am găsit una bucată slujbă, jumătate de normă, prost plătită, dar e un început şi este în domeniul meu.