Arhive pe categorii: povesti

Din categoria: Nu-i aşe că am jecuţă ştecheră?

Apăi se face că ne-am mutat calabalâcul în noul an 2011 (mă întreb cît o să îmi ia pînă o să scriu 2011 în loc de 2010) şi cum semne bune anul are, hai să v-o spun pe aia bună, mai întâi: de luni mă duc la muncă. Mi-am găsit una bucată slujbă, jumătate de normă, prost plătită, dar e un început şi este în domeniul meu. Continuă lectura

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Catel, feroez, povesti, Roy

Insulele Feroe – Colţişorul meu de rai

  • Shared by permision only

(Acesta este articolul publicat de mine, cu ceva vreme in urma, pe siteul lui Orator. Cum se pare ca inca au probleme, m-am gandit sa il fac public si aici, pana se rezolva la el.)

Poza 1- Farul de pe Mykines (insula vestica)

Sunt mereu pusa in dificultate atunci cand trebuie sa vorbesc despre insulele Feroe, pentru ca sunt atat de multe de spus incat nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin. Din pacate, oamenii nu cunosc prea multe despre ele in afara de fotbal si vanatoare de balene, nici eu nu am stiut pana ce viata nu m-a dus aici, departe, la paralela 62. Pentru mine Feroele era doar un punct pe harta, acolo unde se agata ea in cui, si nimic mai mult. A devenit, intre timp, casa mea, locul pe care il iubesc cel mai mult dupa Romania in care m-am nascut si unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Continuă lectura

40 comentarii

Din categoria Calatorii, Feroe, feroez, Locuri dragi, Oceanul Atlantic, povesti

Amintiri din … armată

Fac parte din ultima generaţie care a trebuit să facă „armata” în facultate. Nu pentru că se justifica în vreun fel, dar doamnele şi domnişoarele ofiţerese trebuiau şi ele să facă ceva, nu?! Probabil că cineva acolo sus voia cu orice preţ să fim precum israelienii unde femeile fac doi ani de armată, obligatoriu, numai că, în cazul nostru a fost o mare abureală şi o mare pierdere de timp. Am ratat însă gradul de sublocotenent de apărare civilă cu care ar fi trebuit să ies la terminarea facultăţii. Nţ, nţ, nţ! Ce pierdere! Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Amintiri, armată, povesti, studenţie

Rasmus Seebach – Den Jeg Er

Unul dintre „avantajele” mutatului de acasă în nordul continentului şi nu numai, este faptul că începi să descoperi că pe lumea asta mai există şi filme bune care nu sunt făcute în Marea Britanie sau în SUA, că mai există şi designeri interesanţi în afară de cei italieni şi, în cazul articolului meu, că mai există şi cântăreţi care cântă extraordinar de frumos şi nu într-o limbă uşoară sau prea „populară”, dar care, culmea! este atât de melodioasă pe cât de dură pare în realitate.

Unul dintre cântăreţii danezi al cărui album de debut, „Engel”, mi-a plăcut în totalitate se numeste Rasmus Seebach. Povestea cântecului de mai jos care se traduce prin „Acesta sunt eu” este simplă: este un cântec închinat tatălui său, mort prematur la 50 si ceva de ani în urma unui infarct şi căruia îi mulţumeşte că l-a făcut cine este el acum. În ciuda problemelor cu alcoolul, îi spune că îl înţelege acum pentru că a devenit şi el, la rândul lui, tată. Este o pledoarie: pentru un părinte, pentru jumătatea plină a paharului şi aspectele pozitive ale vieţii, pentru iertare şi aducere aminte. Pe mine melodia asta mă emoţionează nespus de fiecare dată, sper să vă placă şi vouă:

Rasmus Seebach – Den Jeg Er

Dacă interesează pe cineva pot să şi traduc versurile, sunt tare frumoase.

Un comentariu

Din categoria cantareti danezi, Muzica, povesti, Rasmus Seebach