Povestiri din Scoţia – Partea a IV-a Insulele Hebride, a doua zi, continuare.


Tarbert, portul de unde urmam să luăm a doua zi feribotul către Isle of Skye.

Şi cum spuneam, de la celebra plajă am luat-o cătinel către sud. Voiam noi să schimbăm biletul de ferry pentru a doua zi seara, cu unul pentru după-amiază. Nu a fost să fie, fiind sâmbătă, feribotul era supraplin şi mai toate biletele erau deja cumpărate sau rezervate. Nu mi-a venit să cred, în Feroe nimeni nu rezervă bilet la ferry. Încapi, bine, nu, aleluia! Probabil însă că scoţienii din Hebride simt nevoia să evadeze şi ei  pe „continent” şi cum weekend-ul respectiv a fost unul dintre cele mai frumoase şi însorite… Sinceră să fiu, şi eu aş pleca în fiecare sâmbătă o tură până-n Danemarca, dacă ne-ar ţine băierile.

Buun, ne-am întors noi cu codiţa între picioare şi am pornit-o cătinel să vedem ce mai ascunde insula noastră, de data aceasta în estul ei. Am uitat să povestesc că înainte să plecăm din Feroe, fiind mai prevăzătoare de felul meu, mi-am cumpărat un ghid al Scoţiei, ghid care cuprindea şi insulele Hebride şi care mi-a furnizat o grămadă de informaţii preţioase. Se numeşte „The Rough Guide to Scottish Highlands & Islands” şi, în ciuda faptului că nu prezintă prea multe poze (una dintre criticile aduse de cei care au scris recenzii pe amazon.co.uk 😉 ), este o carte plină de informaţii folositoare. Pentru cine ajunge vreodată pe acele meleaguri.

În partea aceea de insulă am mers până la Tiumpan Head (Rubha An T-Siumpain, în limba lor), unde există un far construit de Stevenson (inginerul). Întotdeauna m-au fascinat farurile, mi s-au părut că au un aer oarecum … mistic, un soi de speranţă pentru cei pierduţi pe mare. Tot acolo am avut şansa să văd şi un urecheat care a tulit-o speriat într-o vizuină subterană, pe care am încercat noi să o fotografiem dar nu ne-a ieşit. Simpatic a fost pentru că nu suntem obişnuiţi să vedem iepuraşi sălbatici de talie mică, suntem obişnuiţi cu cei mari (în engleză se numesc „hare„), înalţi, urechi mari şi picioare extrem de lungi. Am fost teribil de dezamăgită de insuccesul vizionării urecheatului, de parcă ‘mnealui era fraier să se mai arate.

Farul îl puteţi vedea în poză. Nu vă mai povestesc cât farmec aveau sătucele acelea, cât de îngrijite erau casele şi grădinile…

În estul insulei exista un monument foarte special (pe care nu am reuşit să îl găsim, din păcate) şi a cărui poveste mi-a pus un nod în gât şi mi-a adunat lacrimi în ochii. La sfârşitul primului război mondial, 750 de soldaţi din Hebride se întorceau acasă, cu două nave. Una dintre ele a ajuns cu bine, cealaltă, Iolaire, s-a lovit de stânci şi a eşuat la numai câţiva metri de ţărm. În plină furtună. Au murit 208 din 284 oameni. Unul dintre cei care au reuşit să salveze 40 de oameni în acea noapte John Finlay Macleod din Ness (din extremul nordic al insulei, sătuc care a pierdut 21 de oameni în acea catastrofă), s-a întors abia după 46 de ani la locul accidentului să vorbească despre acea noapte. John s-a aruncat în apă şi a înotat determinat de la  nava care se scufunda către ţărm, trăgând o frânghie, de care s-au prins mai apoi 25 de oameni. A fost decorat cu cel mai înalt ordin în timp de pace pentru eroismul său. Alţi 50 care au încercat să ajungă la ţărm s-au înecat. Din păcate bărcile de salvare deşi lansate s-au scufundat din cauza oamenilor care încercau să se salveze. Se întâmpla în noaptea dintre ani, pe 1 ianuarie 1919.

Una dintre poveştile care m-au impresionat a fost cea a lui Donald Morisson, care călătorea cu fratele lui mai mare, frate care fusese demobilizat înaintea lui, dar care l-a aşteptat ca să se întoarcă împreună. Donald a supravieţuit, agăţat de catarg, care s-a rupt şi astfel nu l-a tras la fund, plutind în apa îngheţată timp de 8 ore. Fratele său s-a înecat. Donald a fost salvat în dimineaţa următoare şi a murit la 92 de ani in urmă cu 12 ani, purtând întreaga viaţă povara morţii fratelui său. O altă poveste care iarăşi m-a impresionat teribil a fost ce a lui Kenneth Macphail, care fusese singurul supravieţuitor al unui vas torpilat in 1917 şi care supravieţuise 36 de ore în apă, în Marea Mediterană, până valurile l-au aruncat pe mal în Algeria. A fost găsit mort, cu mâinile în buzunare – omul se resemnase pur şi simplu. Trist.

Dacă vreţi să citiţi mai mult, găsiţi aici întreaga poveste. Sau aici, mai în detaliu şi pentru cei care stau mai bine cu limba engleză.

Insulele Hebride a pierdut 1000 de oameni în acel război din 6200 câţi au luptat. Ironic, 200 ar fi putut supravieţui dacă nu s-ar fi făcut atâtea greşeli în acea noapte, greşeli care au lăsat familii întregi fără suport şi care a adus atâta tristeţe oamenilor deja încercaţi de război şi de viaţa aspră.

Gata, am terminat cu poveştile triste. La întoarcere ne-am oprit la micuţa plajă din Mon, unde am mai aflat un pic din istoria Hebridelor. Pe lângă că ne-am muiat picioarele din nou în mare (spre fericirea mea, nu aveţi idee cât e de frustrant să vezi atâta apă în jur şi să nu poţi înota), am admirat un micuţ monument ridicat în cinstea fermierilor scoţieni care s-au revoltat împotriva stăpânirii engleze pe undeva prin secolul XVII (cel din stânga), dacă reţin exact, şi ruinele unei biserici din timpuri medievale. Ruine pe care nu le-am putut vizita decât în jur pentru că era târziu şi blocaseră accesul către ele. Interesant este că erau chiar foarte aproape de plajă (puteţi vedea şi în poză), probabil că a avut o logică plasarea ei atât de aproape de ţărm, luând în consideraţie şi cât de rea poate fi vremea în acele părţi de lume.

Obosiţi morţi, ne-am oprit la supermarketul din Stornoway, unde Ursuleţul s-a aprovizionat cu bere (după o îndelungă cugetare în faţa raftului ce conţinea de vreo 20 de ori mai multe soiuri ca în magazinul de beuturi din Torshavn – căci numa’  unul există) şi o şi mai mai îndelungă mirare la vederea preţurilor derizorii (iarăşi comparativ cu ţara în care trăim), iar eu a trebuit să mă mulţumesc cu un sandvici, pentru că sushi-ul la cutiuţă la care visasem o zi întreagă făcuse paşi dămult.

Va urma.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Amintiri, Calatorii, Hebride, Insule, Scoţia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s