Pál Joensen – ce înseamnă talent, ambiţie şi determinare – Actualizat


Cândva, prin copilărie, mama mea a hotărât să mă dea la clasă de înot. Nu pentru că ar fi considerat ea că e bine să fac un sport, ci pentru că şcoala era de renume şi a fi într-o clasă cu profesori buni însemna automat, clasă de înot. Nu am excelat niciodată, ba aş putea spune că eram printre cei slabi. Deh! nu numai că eram bătuţi de antrenor când nu percutam cum trebuie, dar eram şi puştoaica grăsuţă şi nu foarte sportivă. Dragostea de apă şi înot mi-a rămas însă şi îi admir pe cei care sunt capabili să facă înot de performanţă. Cândva am fost într-o clasă care a dat una dintre marile înotătoare românce din trecut…

De ce toată această introducere? Duminică, 31 octombrie, la Cupa Mondială FINA de înot de la Berlin, Pál Joensen, un înotător în vârstă de aproape 20 de ani din Feroe, a luat argint la 400 m liber şi la 1500m liber. Ce îl face atât de special? Pál (se citeşte: Poal) este născut în Vágur, un orăşel de pe cea mai izolată dintre insulele mai mari, Suðuroy. Ca fapt divers, Vágur are o populaţie de numai 1364 de locuitori. Băiatul se antrenează în bazinul de înot din acelaşi oraş, care bazin are numai 25 m lungime. Feroele, din păcate, nu are un bazin de înot de dimensiuni competiţionale. Pentru cine a făcut înot este cunoscut faptul că un bazin scurt poate constitui un handicap serios pentru un înotător de performanţă.

Este impresionant că un băiat provenit dintr-o naţiune care nu numără decât 48 000 de locuitori, care se antrenează într-un bazin necompetitiv, a fost în stare să pună pe hartă Feroele şi să facă mii de ziarişti să se întrebe: cum este posibil ca o ţărişoară atît de mică să dea un asemenea talent? Eu o numesc determinare şi ambiţie. Şi mândrie naţională, pentru că înoată sub steag feroez, nu danez, şi este extrem de mândru că face asta. Asta apropo de aceia care insistă a denumi Insulele Feroe … Danemarca. Interesant este că banii care se alocă sportului nu sunt atât de mulţi cum ar crede cineva şi de multe ori sportivii trebuie să îşi găsească sponsori serioşi, lucru greu de realizat având în vedere că sunt mulţi sportivi şi puţine firme care pot face faţă sponsorizărilor. Totuşi, în semn de mulţumire şi mândrie, autorităţile au aprobat construirea unui bazin de dimensiuni olimpice pe mica insulă Suðuroy, insulă ce numără … 4800 de locuitori. Iar eu stau şi mă întreb: într-un oraş cu 230 000 de locuitori cum este Ploieştiul, bazinul de înot de la Vega, care cândva a dat nume mari în înotul românesc, arată absolut jalnic. Chiar nu este nimeni capabil sa vâre nişte bani în el?

Sunt sute de copii care îl privesc cu admiraţie şi care au început să înoate datorită lui. Fratele lui mai mic,  Eyðbjørn (se citeæte Eibjoern) în vârstă de numai 14 ani este şi el înotător. Pál a devenit, practic, un erou naţional.

Din păcate nu va putea să înoate sub steag feroez la olimpiada de la Londra din 2012, pentru că Feroele nu face parte din ţările afiliate. Probabil că va trebui să concureze sub steag danez, ceea ce nu mi se pare corect. În fond Danemarca nu are niciun merit în ceea ce îl priveşte. Decât acela că este „stăpâna” Insulelor Feroe.

Admir enorm ţărişoara asta mică, ceea ce poate să însemne ea şi mă uluieşte cât de ambiţioşi, muncitori şi mândri pot fi, fără să aibe posibilităţile şi nici motivaţiile oferite de ţările mari . Poate aşa vor învăţa şi toţi acei care denigrează, că Feroele înseamnă mai mult decât pescari, delfini ucişi şi fotbal.

Un articol despre el poate fi citit în ziarul Telegraph din Marea Britanie aici

PS. Poza nu îmi aparţine, este preluată de pe portalul feroez, mai precis, de aici

Update: la Cupa Mondială FINA etapa de la Moscova de înot în bazin scurt, marţi 2 noiembrie, Pal a câştigat, de data aceasta aur, la 400m şi 1500m liber, ceea ce îl plasează destul de sus în ierarhia mondială.

Tot în cadrul cupei mondiale, pe 6 noiembrie, de data aceasta la etapa de la Stockholm a luat bronz la 400 m liber şi argint la 1500m liber.

Urmează campionatele mondiale FINA de înot în bazin scurt ce se vor desfăşura în Dubai între 15 şi 19 decembrie. Eu îi urez mult noroc şi ţin pumnii strânşi!

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria înot, cupa mondială, Feroe, feroez

7 răspunsuri la „Pál Joensen – ce înseamnă talent, ambiţie şi determinare – Actualizat

  1. Ovidiu

    In Feroe, ca de altfel in multe alte tari, se vrea. In Romania nu se vrea nimic, pardon, de fapt se vrea ceva, distrugerea. De ce sa dea nea parlamentarul roman bani pentru a construi bazin olimpic, cand foarte bine cu acei bani, isi poate construi o ditamai vila, isi poate cumpara o super limuzina, isi poate permite orice, in interes propriu. Diferenta de mentalitate si bun simt, intre Romania si restul lumii, este nemasurabila, cam distanta de la cer la pamant, de vreo 2 miloane de ori.
    Faptul ca, cei cativa feroezi au construit acel bazin la standarde normale, nu e decat un exemplu in imensul ocean al realizarilor multor tari, in interes national. In Romania, nu stiu de ce am impresia ca in afara de interes propriu, numai exista altceva.

    • vor construi, Ovidiu. Stai sa vedem daca se gasesc bani, ca de vorbit se vorbeste mult si pe aici…

      Citeam chiar astăzi că primăria a preluat bazinul de la Ploieşti, dar că sunt necesare investiţii masive. Ceva-ceva îmbunătăţiri au făcut ei, dar puţine şi cu mari eforturi. Nu este vorba numai de banii care se investesc, ci şi de mentalitatea românească. Pe feroezi nu îi vezi desenând pe pereţi sau distrugând dulapurile din vestiare, nici făcându-şi nevoile în apă pentru că le e lene să iasă din bazin, iar dacă nu faci duş şi nu te speli serios înainte să mergi în sala unde este bazinul, rişti să fii reclamat şi dat afară din incinta bazinului. Iar asta li se aplică şi copiilor, care respectă în proporţie destul de mare.

  2. Ovidiu

    oricum, la o asa populatie mica, sunt mai sus decat Romania

  3. Ovidiu

    in Romania absolut totul se inmulteste cu minim 6-7 zero-uri.
    daca peste tot in lume 10 metri de strada construita, ar costa 5 €, in Romania, aceiasi 10 metri de strada ar costa 5 milioane de €.

  4. dracidus

    Ma intreb, Andreea, cand vin primii romanasi care sa readuca in discutie problema cu „Da, dar feroezii isi scot banii din balene”… Nu vreau sa te enervez, e doar o mica gluma:D

    Felicitari lui Pal, foarte frumos si demn pentru el ca s-a chinuit sa faca ceva intr-un loc unde, cel mai sigur, altii ar fi dat din umeri, ar fi dat coate unii altora si ar fi zis „Nu stim, nu credem ca se poate”. Ei, uite ca se poate! Si ar trebui sa se mai poata, pentru ca nu trebuie sa stam si sa ne uitam ca boii unii la altii, ca nu se poate face ceva, cand de fapt sunt oamenii care vor sa ne faca sa credem ca suntem nimicuri…

    Salutari din (r)Romanica:D

  5. Nu m-ai enervat, dimpotrivă, m-a facut sa zâmbesc. Am început să apreciez glumele pe marginea chestiei ăsteia…

    Îl plac mai ales pentru ambiţia pe care o are. Chiar citeam un interviu în care declara că vrea să meargă la olimpiadă şi îl întrista că nu poate concura sub steag feroez şi că trebuie să meargă la calificări în Danemarca. Dacă merge şi câştigă, chiar va fi păcat să îi fluture steagul danez şi să se cânte imnul Danemarcei (care nu a făcut nimic practic pentru el), dar sunt sigură că îi va da cineva un steag feroez. Nu cred că există ambasador mai bun decât Pál!

  6. dracidus

    Lauda feroezilor si mult succes lui Pal. Iar pe tine te asteptam prin vizite, pe la noi:D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s