Povestiri din Scoţia – Partea a II-a, Prima zi în insulele Hebride


Pagina de net a hotelului unde am stat în Dundonnell făcea reclamă şi la ceainăria „Maggie’s Tea Room & Craft Shop” din Camusnagaul, situat la 2 mile de hotel – oare v-am povestit cât de derutant putea să fie când citeam distanţele şi uitam constant ca trebuie să înmulţesc cu 1,6 ca să o aflu pe cea corectă? M-am gândit eu că ar fi tare drăguţ să încercăm şi noi aromele locale de ceai (al meu soţ – care cred că are ceva sânge de britanic, prea e mort după ceai) şi de cafea (eu, bineînţeles). Ceainăria / magazinuţul are un farmec aparte şi este plasat într-un loc plin de frumuseţe şi linişte. Am avut parte şi de o zi însorită (zeii au ţinut cu noi pe toată durata călătoriei), care ne-a permis să ne aşezăm în grădină. Una peste alta a fost o ieşire absolut reuşită. Dacă mai numărăm şi pitorescul micuţelor magazine din Ullapool, care m-au agasat prin varietatea de lucruri pe care le vindeau (comparativ cu Feroele unde vezi acelaşi lucru cu mici variaţiuni de formă sau preţuri, în toate cele 10 magazine din Torshavn), chioşculeţul unde ne-am îndopat cu peşte halibut pane şi cartofi prăjiţi sau a unui magazinuţ cu obiecte de artă pe care l-am înregistrat din zbor pe marginea drumului la dus către Ullapool, unde am oprit la întoarcere, unde ne-am făcut cu cele mai haioase căni posibile şi unde ne-am conversat cu o tanti drăguţă, originară din Brazilia, extrem de interesată de insulele Feroe, cred că vă puteţi face o idee asupra farmecului … comercial al zonei.

A doua zi ne-am prezentat în port şi ne-am pus la coadă la aşteptat feribotul către insula Lewis şi Harris din arhipelagul Hebridelor Exterioare. Trebuie să fii întotdeauna cu o oră înainte de plecarea vaporului, ca să aibe ei timp să te înregistreze. Pe mine mă termină mereu aşteptarea, dar de data aceasta a mers relativ repede şi ne-am văzut îmbarcaţi. Nu vă mai spun că un nene cu un zâmbet cât toată faţa a venit la Ernst şi super încântat a început „FO??Faroe Islands, isn’t it?”, ca mai apoi, ca răspuns la uimirea mea că găsesc pe cineva ce are habar ce înseamnă semnul FO de pe maşină, omul ne-a destăinuit că fusese odată într-o excursie şi rămăsese cu amintiri foarte frumoase

Drumul până în Hebride a fost minunat. Vremea absolut caldă ne-a dat voie să stăm pe puntea deschisă, unde am admirat cu sârg şi cu gura cascată, mai ceva precum puii ce îşi aşteaptă mama cu mâncare, coasta scoţiană, marea absolut calmă şi culorile care ne înconjurau. În general pe mare bate vântul în mod continuu, iar temperatura scade cu câteva grade bune, dar de data aceasta a fost absolut plăcut. Nu era prima dată când eram pe un vas şi nici prima dată când vedeam insule, dar Hebridele erau ceva nou,  întreaga experienţă era ceva nou pentru mine. Ca să vă faceţi o idee am pus şi două poze de pe vas.

Călătoria a durat în jur de o oră jumătate, timp în care am admirat tot ce s-a putut admira, am dat câteva ture de vapor ca să vedem diferenţele dintre feribotul lor şi ale noastre (hehehe, mândria feroezului din dotare) şi să şi mâncăm ceva. Şi iată-ne ajunşi în Stornoway, portul principal şi capitala insulelor Hebride. Câteva mici detalii despre Hebride: numele în gaelică este Na h-Eileanan Siar, (pronunţia aici), numără o populaţie de peste 26000 de locuitori, dintre care majoritatea locuiesc pe insula Lewis şi Harris (aşa se numeşte), au o suprafaţă de 3000 km2 (mai mult decât dublul ariei Feroelor), număr în jur de 65 de insule dintre care 50 de insuliţe nu sunt locuite. Principalele insule sunt: insula Lewis şi Harris (o singură insulă dar care a moştenit cele două nume datorită faptului că a fost împărţită în două: partea Lewis era deţinută de un clan, iar partea denumită Harris de un altul),  North Uist, Benbecula, South Uist şi Barra.

Din păcate preţul exorbitant pe care ar fi trebuit să îl plătim la vapor ne-au împiedicat să mergem pe Uist, aşa că a trebuit să ne mulţumim cu insula pomenită. Nu că ne-am fi plictisit, atât de plină de lucruri şi locuri interesante s-a dovedit a fi. Dar să revenim la bovinele noastre scoţiene (oi nu prea erau aşa multe), cum spuneam ne-am văzut în Stornoway, care ne-a întâmpinat cu un castel cu mult şarm încă din momentul în care vasul se pregătea să intre în apele portuare, castelul Lewis. Din păcate aveam să aflăm că nu se poate vizita, pentru că găzduieşte un colegiu. Îl puteţi vedea în poza din stânga.

Şi ne-am dat jos de pe vapor, hotărâţi a merge mai întâi să ne cazăm. Pensiunea la care urma să stăm pentru două nopţi era situată în Breascleit, un sătuleţ minuscul la câţiva km de capitală. Nu ne-am aşteptat să ne funcţioneze GPS-ul, dar minune,mare minune, ne-a găsit sătuleţul (care numără 300 de suflete) şi am găsit şi pensiunea.Unde nu era nimeni, uşa însă era larg deschisă şi un anunţ ne informa să sunăm la un număr de telefon. Hm! Oamenii aceia nu s-or fi gândit şi ei că unii mai şi plătesc sume exorbitante pe roaming? În fine, ne-am cazat şi dă-i bătaie la vizionat de locuri. Am mers şi am dat o tură de Stornoway, pentru că ataşatul dorea să găsească un supermarket şi să îşi facă aprovizionarea cu bere (am dat de un ditamai Tesco, care m-a lăsat teribil de frustrată şi indignată de preţurile şi lipsa de diversificare a supermarketurilor feroeze).

În Stornoway am avut prima peripeţie. Băiatul meu a uitat brusc că el conduce pe drumuri scoţiene şi a intrat, bine-mersi, prin dreapta în sensul giratoriu, în loc să intre prin stânga. Noroc că nu era prea mult trafic, iar bieţii şoferi prezenţi în jur s-au oprit frumos, au lăsat aiuritul să treacă, s-au rânjit cu gura până la urechi şi ne-au făcut cu mâna complet frenetic. Al meu s-a întors  foarte nevinovat căte mine şi a întrebat cu inocenţă-n glas: „Daaaaa’ … ce-am făcut?”. La care eu, cu cei mai mari şi îngroziţi ochii din lume îi replic: „Auzi tu, cam pe ce parte crezi tu că trebuie să o iei când intri în giratoriu, având în vedere că suntem în Scoţia?”. La care băiatul a realizat şi s-a uitat la mine siderat, după care a început să rânjească, amuzat teribil de ce făcuse cu câteva minute înainte. Cred că am intrat în legendă, bag mâna-n foc că s-a povestit despre noi după prin cercurile locale, aşa se întâmplă mereu în locurile cu puţini oameni unde viaţa curge mai încet decât în marile oraşe. Poza din dreapta reprezintă una dintre bisericile din oraş, nu am reuşit să aflu de ce rit era.

În seara aceea am plecat şi am făcut un tur de coastă până în nordul insulei, până în nordul extrem în locul denumit Butt of Lewis (Rubha Robhanais în gaelică). Locurile au un pitoresc aparte, iar celebrele căsuţe (cottage sau bungalow) scoţiene se înşirau cuminţi şi extrem de bine îngrijite (cu mici excepţii) de a lungul coastei. Am uitat să vă povestesc că oamenii vorbesc ceea ce se cheamă limba gaelică scoţiană prin locurile acelea şi că toate semnele şi pancardele erau scrise bilingual, în engleză şi în limba respectivă. Gaelica are o sonoritate deosebită şi îi admir pentru eforturile pe care le fac ca să o conserve. Poate într-o bună zi, când voi termina lupta cu limba feroeză şi cu daneza, voi avea şi eu puţin timp să învăţ ceva în limba asta. Dar să revenim la locul respectiv. Ne-am oprit în micuţul port Nis unde mi-am încântat sufletul privind la cea mai limpede apă şi la căsuţele şi apele oceanului Atlantic. În poze puteţi vedea o căsuţă tipică, un bungalou cum îl denumesc ei şi o vedere a micuţului port Nis.

Şi a trebuit să pornim înapoi către locuinţa cea de vară de la ţară (ca să îl parafrazez pe Topârceanu), nu înainte de a face un mic stop şi la Blackhouse Village (de care însă am să povestesc în continuarea acestui articol). Pe drum ne-am amuzat admirând şi câteva animale: nişte oi pe care le-am poreclit „giant rabbits” din cauza urechilor blege asemănătoare iepuraşilor şi celebrele bovine scoţiene (de Shetland, de fapt, cred eu) pe care îi puteţi vedea de asemenea în poză, nişte vite extrem de haiose, cu păr lung şi ciufulit. Zilele ce au urmat le-am tot întâlnit, până şi în … lacuri. Bietele animale sufereau teribil de căldură, sunt o rasă complet neobişnuită cu temperaturile de 30C pe care le-am avut pe tot parcursul excursiei.

Un lucru care iarăşi mi s-a părut interesant erau câmpurile de unde se extrăgea turbă. Locuitorii insulelor au centralele termice adaptate şi pentru arderea turbei şi cum aceasta se găseşte din belşug şi nu costă sau costă foarte puţin, oamenii se întorceau către vechile surse de combustibil. Oricum imaginea era interesantă pentru oamenii neobişnuiţi să vadă aşa ceva.

Un pic trebuie să povestesc şi despre pensiunea din micuţul sat. Pensiunea s-a numit Loch Roag şi iată şi camera unde am locuit. M-am ofticat niţăluş pentru că dădea în spatele pensiunii, problema a fost că aiuriţii care ne-au făcut rezervările, ne luaseră o cameră twin, la care am renunţat, în ciuda priveliştii minunate. Scoţianul care ne-a fost gazdă a făcut tot cea ce a fost posibil să ne simţim bine, ne-a făcut recomandări care ne-au ajutat nespus de mult şi a gătit teribil de bine ( 😀 ). Orice să îşi impresioneze turiştii, poate se vor reîntoarce vreodată. Tot de la el am aflat de o doamnă care făcea săpun şi care avea un mic magazinuţ în sat. Despre ea şi ce minunăţii am găsit acolo am să povestesc iară, în continuarea poveştii. Zilele ce vin.

Va urma.

PS. Vă rog să reţineţi: Pozele îmi aparţin. Dacă doriţi să le reproduceţi, vă rog să mă întrebaţi mai întâi.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Amintiri, Calatorii, Highlands, Insule, Scoţia

5 răspunsuri la „Povestiri din Scoţia – Partea a II-a, Prima zi în insulele Hebride

  1. Ovidiu

    interesanta si aceasta a 2 a parte despre Scotia.
    apropo, am modificat blogul la mine, iar in plus am adaugat pagina cu Føroyar.

  2. Ovidiu

    wowww, iti tin pumni

  3. şi eu îţi ţin pumnii 😉
    Articolul este foarte interesant, mi-a plăcut!

    • Apăi … nu mi-au dat postul, dar măcar m-au sunat personal (ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată în anii trăiţi aici) şi mi-au spus că am fost a doua ca preferinţe, după interviu Poate am măcar oi avea vreo şansă să mă duc să lucrez ca practicant.

      Mă bucur însă că ţi-a plăcut povestirea, mai am multe de povestit, numai să îmi fac ordine în memorie. S-au adunat cam multe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s