Povestiri din Scoţia – partea I


Când m-am căsătorit, acum vreo opt ani, i-am spus ataşatului că îmi doresc nespus să merg în Scoţia. Numai că ani de zile nu a fost posibil: nu au fost bani, îmi trebuia viză pentru Marea Britanie, nu exista legătură directă, decât un zbor al companiei aeriene locale etc. Cu doi ani în urmă, însă, liniile maritime introduseseră o cursă până la Scrabster, în nordul Scoţiei. Dacă am învăţat ceva în viaţa asta este faptul că atunci când apare oportunitatea trebuie să o înhaţi. Ceea ce am şi făcut: am mers şi am cumpărat bilete pentru un tur de o săptămână a Scoţiei de nord (Highlands, cum le spun ei) care a inclus şi una dintre insulele arhipelagului Hebridelor şi insula Skye.

Şi iată-ne în iulie 2008 suind pe ZuZu Mimosa (aka Fiestuţa noastră cea albastră) pe ferry, în direcţia Scoţiei. Unde am ajuns la 5 dimineaţa, într-o miercure pe 23 iulie 2008(nu că ar fi şi de interes, dar pentru aducerea mea aminte). Nu ştiu cine-o fi fost isteţul acela care a calculat ruta, dar ca să te scoli la 3, pentru că la 5 trebuie să te dai jos de pe vapor. Camerele trebuie pregătite pentru cei care se urcau de acolo, ca urmare, pe timp de vară, pentru că sunt foarte mulţi călători, trebuie să ieşi din cameră cu două ore înainte. După care trebuia să conducă preţ de câteva sute de kilometri, nu prea a fost teribil de amuzant. Nu mai spun că am avut inspiraţia să alegem şi drumul de coastă, aşa că nu am întâlnit picior de benzinărie-n drum. Şi-aveam o nevoie acută de a mă cafeiniza…

Barbarul meu a fost teribil de derutat. Drumul de coastă are o singură bandă, dacă întâlneşti o altă maşină, există nişte refugii laterale, cel pe cărui parte este refugiul, intră acolo şi îl lasă pe celălalt să treacă. Cel ce trece mulţumeşte politicos. Problema era că, fiind Scoţia, toate erau invers. Inclusiv refugiile. A derutat serios câţiva şoferi când s-a găsit să tragă pe dreapta, când de fapt, el avea prioritate ţi ceilalţi trebuiau să oprească. Nu mai spun că, în permanenţă punea piciorul pe frână când vedea o maşină venind din sens opus, exasperându-mă. Una peste alta alegerea drumului cu pricina a fost inspirată, pentru că circulaţia era aproape zero (datorită şi orei extrem de matinale) şi asta i-a dat timp să se acomodeze. Făcuse însă scurtă la mână pentru că toţi rânjeau fericiţi când ne vedeau şi ne salutau, iar el, fericit şi teribil de încurcat că îl bagă cineva în seamă dădea încântat din lăbuţe.  Vă puteţi cu uşurinţă închipui, câtă uşurare i-am citit pe chip când au apărut cele două benzi. Deşi exerciţiul cu piciorul pe frână a continuat, ca şi disperarea mea.

Cel mai grozav însă a fost când au început să apară castelele, sau mai bine zis ruinele lor. Puteţi vedea unul mititel şi în poza de la începutul articolului. Şi când am fost nevoiţi (nu că ne-ar fi displăcut) să oprim maşina pentru că vreo cinci iepuraşi aveau ceva buisness de împărţit în mijlocul drumului. Până să scot eu însă aparatul de fotografiat, Ţupănimile Lor ne-au tratat cu codiţa şi au dispărut în tufişurile de pe marginea drumului.

Prima escală o făceam lângă Ullapool localitatea de unde trebuia să luăm, a doua zi, feribotul către insula Lewis ş Harris, sătuleţul se numeşte Dundonnell. Unde a-nţărcat mutul bălaia, cum s-ar zice, dar  micuţul hotel unde am locuit a fost absolut fermecător, decorat cu un bun gust desăvârşit şi cu … cei mai subţiri pereţi din lume. Până şi cei de la recepţie au fost extrem de drăguţi şi ne-au dat camera mai repede. Eram frânţi amândoi, mie îmi ţiuiau, pur şi simplu, urechile de oboseală. 

Primul lucru care a trebuit să îl facem a fost să mergem să confirmăm biletele la feribot. Nu prea înţelegeam eu care-i şpilul, pentru că în Feroe, ai nevoie să pleci, te pui la coadă, te sui pe feribot şi asta-i, dar acolo totul era cu rezervare. Am învăţat că feriboturile sunt atât de pline (şi în special la sfârşit de săptămână) încât se fac rezervări şi cu săptămâni înainte. A mai dat şi de un scoţian mucalit care a ezitat la vederea numelui meu şi m-a întrebat sfios: „Româncă?” Eu de colo „Da. Da’ de unde ştiţi?”. Ei bine omul era mare microbist şi fusese ani de zile impresionat de Hagi şi de Gică Popescu şi cum pe mine mă mai cheamă şi Popescu…

Şi am aflat eu că, ceva mai hacana de Dundonnell există o plajă, în Guinnard Bay, unde au scoţienii şi un soi de monument al naturii. Nişte dune micuţe, protejate. Ceea ce am uitat eu să vă spun este că anul cu pricina a avut o vară extrem de caldă pentru Scoţia. Ca urmare, cea mai mare plăcereera, cum vedeam o plajă, ţop din maşină şi bâşti cu chişerele la apă. Ceea ce am făcut şi în Guinard Baz. Ba, mai mult, mi-am blestemat proasta inspiraţie de a nu îmi lua pantaloni scurţi cu mine. Dar cine s-ar fi aşteptat la 30C în Scoţia??

Va urma.

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Calatorii, Highlands, Scoţia

12 răspunsuri la „Povestiri din Scoţia – partea I

  1. Nemokrat

    Of… Scotia ( asa de la distanta ) pare un tinut magic. Exista cateva locuri in lumea asta care simt ca ma cheama… Scotia este unul dintre ele.
    Combinatia aceea intre pietrele vechi ale ruinelor, verdele naturii si inaltimile tacute – are „ceva”…
    Am citit cu placere si parca am parcurs si eu aceasta calatorie prin intermediul amintirilor tale.
    Astept continuarea.

    • Nemokrat, are cu siguranta ceva magic. Acolo respiri pur si simplu istorie, te inconjoara atata frumusete incat ramai fara glas, iar oamenii sunt atat de prietenosi si de simpatici… In nicio tara in care am fost nu m-am simtit cum m-am simtit in Scotia, mi-am lasat pur si simplu sufletul acolo, atat de mult m-a fascinat. Este unuldintre putinele locuri in lume unde m-as muta si nu mi-ar parea rau ca plec din Feroe.

      O sa ma straduiesc sa pun si continuarile cat de curand, Hebridele cel putin m-au facut praf, inca imi aduc aminte cu claritate ce-am facut zi de zi acolo. Si au trecut mai bine de doi ani.

  2. Ovidiu

    frumos si acest articol despre Scotia, tu chiar vrei sa ma faci sa stau toata ziua in fata computerului si sa citesc articolele tale

    • 👿 👿 👿 Face parte din planul meu diabolic (ras sadic) … incerc sa fac lumea dependenta de blogul meu..

      Lasand gluma deoparte, ma bucur daca place. Partea interesanta insa, vine de acum inainte. Sau asa, cel putin, zic eu.

  3. Ovidiu

    sa nu-mi spui ca o sa scri despre toate tarile din lume, ar ceva interesant, dar nu stiu daca este suficient spatiu.

  4. M-ai facut curios. Aveam alta impresie despre acele zone.

    Acum sa ma ”laud” si eu: am ajuns prin Tessalonic-Grecia. Orasul este plin de vestigii istorice si in general am vazut biserici. Dar ce e asa de interesant la asta?!
    Multe din biserici au fundatia mult mai joasa decat cladirile moderne,ceea ce te face sa te gandesti cum timpul ‘ingroapa’ trecutul, iar aceste biserici supravietuiesc asemeni copacilor seculari.
    Ce mi-a placut foarte mult e ca am fost la Biserica Sf Dimitrie. Aici se afla moastele Sf.Dimitrie. Nu intru in detalii despre el,dar ce voiam sa zic e ca sub biserica sunt un fel de catacombe,ce au fost folosite la inceputurile crestinismului. Normal, s-au mai facut renovari,dar mi se pare emotionant sa pasesti intr-un astfel de loc, cu astfel de istorie.

    Un alt lucru care mi-a lasat o impresie placuta e ca au grija de astfel de locuri, la nevoie renovand structurile si fatadele,nu cum se intampla la noi,unde,daca e o astfel de cladire cu importanta istorica, nu o renoveaza,ci asteapta sa se darame sau platesc vandali sa o batjocoreasca, grabind recuperarea terenului.

    A.,astept mai multe impresii despre locurile pe care le vei mai fi vizitat.
    Noapte buna!

  5. Deci daca merg in Scotia si nu ma saluta toti pe coasta, a doua oara nu mai trec pe-acolo! :))
    Da’ pare frumos tare. Ca dealtfel in muuulte din locurile lumii asteia.

  6. Ce frumos este cand ti se implineste un vis. Si mai ales un vis turistic. Pare a fi foarte frumos dupa cum povestesti.

  7. Dupa Romania si Feroe, cred ca este al doilea loc unde mi-ar placea sa traiesc. Cand am plecat in excursie, m-am asteptat sa imi placa, ceea nu m-am asteptat a fost sa ma indragostesc de locurile acelea. Este o combinatie de factori care mi le-au facut extrem de dragi: natura, oamenii, istoria pe care o respiri la orice colt, o vezi in orice piatra….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s