Rasmus Seebach – Den Jeg Er


Unul dintre „avantajele” mutatului de acasă în nordul continentului şi nu numai, este faptul că începi să descoperi că pe lumea asta mai există şi filme bune care nu sunt făcute în Marea Britanie sau în SUA, că mai există şi designeri interesanţi în afară de cei italieni şi, în cazul articolului meu, că mai există şi cântăreţi care cântă extraordinar de frumos şi nu într-o limbă uşoară sau prea „populară”, dar care, culmea! este atât de melodioasă pe cât de dură pare în realitate.

Unul dintre cântăreţii danezi al cărui album de debut, „Engel”, mi-a plăcut în totalitate se numeste Rasmus Seebach. Povestea cântecului de mai jos care se traduce prin „Acesta sunt eu” este simplă: este un cântec închinat tatălui său, mort prematur la 50 si ceva de ani în urma unui infarct şi căruia îi mulţumeşte că l-a făcut cine este el acum. În ciuda problemelor cu alcoolul, îi spune că îl înţelege acum pentru că a devenit şi el, la rândul lui, tată. Este o pledoarie: pentru un părinte, pentru jumătatea plină a paharului şi aspectele pozitive ale vieţii, pentru iertare şi aducere aminte. Pe mine melodia asta mă emoţionează nespus de fiecare dată, sper să vă placă şi vouă:

Rasmus Seebach – Den Jeg Er

Dacă interesează pe cineva pot să şi traduc versurile, sunt tare frumoase.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria cantareti danezi, Muzica, povesti, Rasmus Seebach

Un răspuns la „Rasmus Seebach – Den Jeg Er

  1. Da, frumoasa melodie! Eram curios cum se aude limba si e melodioasa.
    Ehh acum sa ma „laud”si eu: imi place foarte mult Giannis Ploutarhos. Cand aud cum rasuna Bouzouki-a sau Tzouras-ul mi se zbarleste parul pe mine, plus ca el are o voce foarte calma, imi induce o asa stare de … liniste :d As zice ca muzica pe care o canta rezoneaza cu starea mea de spirit.
    Cateva melodii faine ale lui:




    …si multe altele. Daca vrei ti le incarc undeva si iti trimit link-ul.

    Cu bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s