De ce avem nevoie de eroii din filme? – nevoia de romantism, tandreţe şi de a visa.


Majoritatea reprezentantelor aşa-zisului „sex slab” suferă de romantism cronic. Iubesc florile, gesturile frumoase şi, mai ales, vorbele. Iubesc să fie iubite şi apreciate. Multe dintre noi suntem, dar parcă niciodată nu e îndeajuns, mai ales când anii trec, dumnealor nu mai au nici cheful, nici interesul (ca să o spunem pe aia dreaptă) să mai încerce să ne impresioneze. De ce să o mai facă, în definitiv, nu? Totul e oarecum pe gratis, sunt hrăniţi, îmbrăcaţi, îngrijiţi, mai obţin şi o partidă de henky-penky fără să mai trebuiască să te scoată la un restaurant, să îţi aducă flori sau să te invite la un concert, fără ca măcar să mai facă vreun efort să te „vrăjească”.

Nu că noi nu am avea şi noi partea noastră micuţă de vină, ca să o spunem pe aia dreaptă. De ce să nu recunosc? În definitiv nu am fost niciodată o feministă şi nici nu am avut nici măcar vaga impresie că am putea fi vreodată egale. De ce să fac asta? Ca să renunţ şi la bruma de avantaj pe care faptul de a fi femeie mi-l dă?

Uităm să mai fim noi înşine, împărţite între copii, casă, serviciu şi responsabilităţi. Soţii devin o „datorie”, noi nu mai contăm, nu mai existăm ca persoane. Nu mă înţelegeţi greşit. Nu am copii, dar am prietene şi cunoştiinţe care au mai mult de doi. Şi nu mai au timp de nimic, nu se mai îngrijesc, nu mai au viaţă, nu mai există. Trăiesc şi respiră numai şi numai pentru ceilalţi. Nu mai au timp de „frivolităţi” precum o carte bună, o cafea cu o prietenă sau o simplă vizită pe la un coafor sau un magazin de haine…

Nu că dumnealor, partea masculină, ar fi mai prejos. Se însoară şi nu mai contează cum arată, burţile cresc umflate de bericica si pizza îngurgitate în faţa meciului dintre … şi dintre… Florile sunt scumpe, un buchet costă cât o sticlă de vin bun (şi se mai şi ofilesc repede, ce rost să le mai cumpere?!), aniversările au devenit o corvoadă, de mult nu îşi mai aduc aminte când s-au cunoscut sau, mai rău, când s-au căsătorit, iar filmul acela pe care nevasta şi-l doreşte de mult să îl vadă e prea sentimental sau se poate da un download de pe net, bine merci, dupa ce apare DVD-ul. Eforturile astea le făcea el când ea trebuia impresionată şi convinsă. Acuma, la ce folos? Care ar mai fi scopul?

Întreaga mea „teorie” a plecat de la o discuţie pe care o aveam zilele trecute cu o prietenă despre motivele pentru care obsedăm pe marginea unui personaj sau altul din filme. Despre modul în care creatorii de filme speculează nevoia de romantism a femeilor şi despre dezamăgirea pe care o provoacă, de fapt, persoana care îl interpretează în viaţa de zi cu zi. Multe dintre noi ne îndrăgostim de anumite personaje nu pentru că omul din spatele lui ar merita, ci pentru că ele portretizează, uneori, ce ne lipseşte nouă sau ce avem impresia că ne lipseşte.  Cum să rămâi insensibilă când vezi atâta sentiment în ochii lui albaştri / verzi / căprui? Şi îţi aduci aminte cum te privea al tău acum zece ani când v-aţi cunoscut? Când îl vezi câtă tandreţe şi pasiune pune în gesturi sau pupăceli, iar tu te alegi cu un pupic complet distrat pe frunte când se adună mnealui de pe la serviciu sau bericica cu pretinii… Eventual de 5 minute de „work-out” după care vezi un spate şi auzi o sforăială instantanee şi satisfăcută.

Societatea actuală îşi bate joc de cei care îşi exprimă sentimentele. Nu este suficient de bărbătesc, cei cărora le stă în fire să mai facă aşa ceva sunt nişte cârpe sub papucul nevestei / prietenei, auzi adesea apostrofări de genul „ce, băi? ai ajuns să îţi fie condusă viaţa de o fufă?” (a se citi altceva în loc de fufă). Şi mulţi dintre ei se conformează: nu este cool, nu este potrivit, nu sunt suficient de bărbaţi dacă fac ceva frumos pentru ele.

Cel mai mult o distra pe prietena mea (feroeză, nu româncă)  indignarea şi dispreţul anumitor personaje masculine care nu puteau să accepte că afirmaţiile „măgulitoare” făcute la adresa unuia sau altuia puteau veni şi din gura unei femei. Parcă nu dădea bine. Întotdeauna mi s-a părut o idee făţarnică concepţia că un bărbat are voie să îi lunece privirea într-o parte sau, mai rău, să înşele chiar şi cu gândul (că doar de aceea e bărbat), dar dacă, doamne fereşte şi păzeşte, o femeie are proasta inspiraţie să admire un personaj masculin bine făcut …. oooo! cam uşuratică, trebuie ocolită. Cum poate să privească un bărbat cu atâta superficialitate, nu-i normal?!

Îmi stă pe creieri o pereche de bătrânei, care şi-au aniversat zilele trecute 65 de ani de căsnicie. I-au înconjurat o familie cu copiii, nepoţi, strănepoţi şi o stră-strănepoată. Aproape că nu încăpeau în sufrageria casei. Se ţin şi acum de mână, iar el îi spune şi acum cât de frumoasă este. Chiar dacă anii au trecut, chiar dacă sunt împreună de o veşnicie. M-au înduioşat, m-au făcut să cred că mai există şi oameni care ştiu să ia totul de la viaţă.

Astăzi bat câmpii, ştiu. Dar nici nu generalizez sau disper. Speranţe însă am că poate vor învăţa şi cei de lângă noi să fie o idee mai ca cei din filme şi mai puţin ca cei de pe maidan. Neglijenţa şi lipsa de atenţie duce la singurătate. Mai rău, la singurătate în doi!

P.S. Filmele şi eroii lor reprezintă, uneori,un subterfugiu, un mod de evadare din realităţile de care ne lovim zi de zi, câteva ore trăite într-p altă lume. Mi-aduc aminte, însă o afirmaţie care m-a făcut să zâmbesc la timpul respectiv: „Ce s-ar fi ales de Romeo şi Julieta şi povestea lor dacă nu ar fi murit atât de tragic şi atât de tineri?” Chiar!

Anunțuri

26 comentarii

Din categoria ganduri, politeţuri, romantism

26 de răspunsuri la „De ce avem nevoie de eroii din filme? – nevoia de romantism, tandreţe şi de a visa.

  1. Nemokrat

    Frumos, lucid si foarte bine punctat !
    Nu sunt casatorita, dar am o relatie de lunga durata. In timpul acestei relatii am simtit nevoia sa ma simt si femeie. Pentru asta am ales varianta ( de altfel singura pe care am si avut-o la dispozitie ) de a deveni amanta. Poti fi amanta cand nu ai suflet, altfel e si mai rau.
    Dar cand apuci sa te uiti in ochii lui verzi si cand prinzi gustul mangaierilor pasionale, stergi cu buretele fiecare norisor si te lasi dusa de val.
    Imi iubesc partenerul si il respect, dar sufletul meu de femeie are nevoie de mai mult decat devotament, siguranta, stabilitate. Apoi partenerul meu reprezinta alegerea mea de acum 15 ani. Eu, el – amandoi ne-am schimbat de atunci.
    Nu militez neaparat pentru amantlac, dar militez pentru ideea ca o femeie are dreptul sa se simta si femeie… Macar cateodata…

  2. 😆 Am râs putin, păi, ei sforăie liniştiţi pentru că ştiu că ce e a lor e pus deoparte.
    Poate şi ei îşi doresc lucruri similare, doar că cineva trebuie să le-o amintească, prin aceleaşi priviri tandre şi iubitoare, încurajaţi, lăudaţi mai ales în prezenţa altora şi făcuţi să simtă că sunt stăpânii inimii noastre.
    Nu uitaţi, bărbaţii sunt nişte copii incurabili la acest capitol, le acorzi importanţă şi încredere, într-un cuvânt îi educi şi cum îi educi aşa îi ai.
    Nu drăgălăşeniile ce le afişează în faţa altora sunt importante ci admiraţia pe care o mai poţi simţi în privirea lor, chiar atunci când sunteţi numai voi singuri.

  3. dracidus

    Ce discutie foarte interesanta s-ar profila pe-aici. Tin sa mentionez din start ca sunt barbat si oarecum ma dispera curentul criticat, acela al „maidanezilor”, conform carora a arata afectiune femeii de langa tine nu e „jmecher”. Dar, ma rog, nu-mi aduc aminte ultima oara cand m-am asociat cu asemenea specimene, deci… Pe de alta parte, am o relatie de vreo 2 ani si deja ma omoara gandul ca mi-am pierdut din pasiune si din flirt, un gand nelinistitor care stiu sigur ca va pune capat relatiei intr-o buna zi. Si asta doar din vina mea, se pare, dupa cum privesc lucrurile.
    Pe de alta parte, nu mai cred in suflete pereche. Sufletul pereche este pretextul multora dintre noi care nu vor sa se chinuie ca o relatie sa poata dura, sa functioneze corect. Fricosilor:)) Exemplul cu batraneii de 65 de ani nu e decat un pretext ca o forta divina, superioara rasei umane sa faca misto de noi pentru ca nu putem sa dispunem de forta interioara de a sacrifica totul pentru cel/ea de langa noi. Heh, sau poate nu vrem, in cazul din urma meritandu-ne o viata amoroasa defectuoasa si cu „bube”. Sau, heh, fiecare are dreptul de a fi „feminista” convinsa sau „mascul” convins. Daca tot ajung aici, as cam tine mortis sa critic atitudinea feminista a detinatoarei blog-ului. E putin cam demagogic sa critici faptul ca un barbat alege sa fie „macho”, in timp ce tu, „feminista” convinsa, nu vrei sa pleci de la premiza ca sunteti amandoi oameni, cu defecte si calitati. Ceea ce vrei tu sa faci e ca si cum ai face dragoste, tu sa stai intinsa pe burta si el sa trudeasca „in tine”, pana dispera, si pe urma tu sa critici ca „nu ai fost cum trebuia de bine, dragul meu! trebuia sa fii mai bun”. E putin cam jignitor la adresa femeilor, oarecum, faptul ca tu ai putea crede intr-o oarecare suprematie feminista fata de cea masculina, criticand atitudinea celor „macho”. Poate ma pripesc cu niste concluzii, dar s-ar putea sa fie un sambure de adevar. In fond, cammely are dreptate: Primesti cat dai. Cheers:D And rock on

  4. @dracidus, eh, uite, eu cred in suflete pereche, pentru ca eu cred ca mi l-am gasit pe al meu. Sunt casatorita de 8 ani de zile cu un om bun si cu un suflet extrem de frumos, care isi dovedeste dragostea nu neparat prin cuvinte, ci prin ceea ce face pentru mine, pentru noi. Nu am regretat un minut alegerea facuta si nici nu pot sa spun ca relatia noastra si-a pierdut din intensitate, dar a evoluat si s-a mai schimbat. Am insa multe, foarte multe exemple in jurul meu, care reflecta exact ceea ce am scris acolo. Articolul l-am conceput mai mult inspirat din ce li se intampla altora, din ceea mi s-a intamplat si mie in trecut sau din ce am auzit si intalnit in multi ani de relatii mai mult sau mai putin reusite.

    Nu cred ca am avut un target anume cu articolul meu, dar din pacate am trecut si prin relatii torturate de parerile celorlati in ceea ce ma privea, de amestecul continuu a prietenilor binevoitori sau a unora care nu aveau ce face si considerau ca cel ce imi sta alaturi trebuia scos din acea relatie „distrugatoare”, pentru ca „nu ne potriveam”. Nu cred totusi ca am generalizat, dar daca suntem cinstiti, cati oameni nu aleg sa stea impreuna in relatii in care dragostea aproape ca dispare, doar din inertie si pentru ca nu mai fac niciun efort? Nu neg ca este o strada cu doua sensuri, dar ma refeream la modul in care o femeie priveste problema respectiva, nu am generalizat.

  5. dracidus

    … Cred ca ajungem in momentul ca in bancul cu elevul prost si proful de facultate, unu zice ceva, celalaltu isi face cruce si invers. Ma refeream la feminismul tau „convins”. Ma rog, poate n-o fi si de aia n-ai inteles unde bateam cu apropo-ul. App, vorbesti foarte frumos romaneste, ma bucur ca inca mai exista oameni in afara tarii (daca retin bine) care inca stiu a grai limba de nastere. Revenind, e foarte bine ca ti-ai gasit persoana, insa, ai avut noroc ca ai gasit-o in alta parte, nu in Romania, unde oamenii sunt „frecati” de „bani, prostie, etc”. In locurile unde traiesti macar decent, iti poti permite sa discuti de dragoste eterna. In locurile unde mori de foame, crede-ma, iubirea vietii tale te va rupe-ntre gluteusi maximus-i de nu vei stii pe unde s-o apuci. Ma rog, fiecare cu luxul pe care chiar si-l permite. Serios, gandeste-te la cat esti de norocoasa, comparativ cu restul muritorilor de rand (te invidiez, sincer).

    • Nemokrat

      Ce vrei sa spui, Dracidus ?
      Scuze ca ma bag in discutie, dar potrivit teoriei tale, oamenii saraci nu iubesc pentru sunt mult prea preocupati de chioraitul matelor ?
      Nu sunt de acord! Dragostea nu este un lux, dragostea tine mai degraba de disponibilitatea de a fi generos…
      Traiul comod faciliteaza materializarea romantismului, insa nu-l testeaza. Cand esti bogat ori cand ai parte de un trai decent, nu poti niciodata sa stii daca omul de langa tine nu ar da bir cu fugitii daca treaba asta s-ar schimba.
      E drept ca linistea adusa de un trai comod este un cadru cu mult mai potrivit starii de dragoste, dar asta nu inseamna ca saracia ori lipsurile exclud nevoia de iubire.
      Treaba asta cu dragostea tine de suflet, nu de buzunar. Daca esti capabil sa daruiesti, primesti. Daca esti preocupat sa acumulezi, si faci din asta scopul vietii tale, fireste ca nu vei fi iubit.
      Repet insa: dragostea nu este un hobby pe care il practici atunci cand ai de toate…

  6. @dracidus, eu ma prind mai greu de obicei 😆

    Viata e dificila oriunde, la alta scara ce-i drept, dar este dificila. Sa stii totusi ca mai cunosc si oameni fericiti acasa, in Romania (da, traiesc de multi ani in Feroe), oameni care sunt de ani multi impreuna si nu pot sta despartiti. Depinde mult de cat de tare psihic esti. Daca te lasi ingenuncheat de necazuri si uiti sa il mai iubesti pe cel / cea de langa din cauza lor, poate ca nu ti-ai ales pe cine trebuie de la bun inceput.

    A trebuit si eu sa muncesc mult pentru relatia noastra. Feroezii nu se exprima, nu isi arata sentimentele mai de loc. Ideea de romantism este aproape utopica pentru ei. Mi-aduc aminte ca in excursiile facute cu cei de la serviciul sotului meu ni s-a spus de multe ori ca trebuie sa fim „tare indragostiti”. Doar pentru ca ne tineam de mana, ma mai lua el dupa mijloc si ne hlizeam unul la celalalt. Rar ii vezi tinandu-se de mana sau facand gesturi tandre in public, in general parca sunt doi frati sau prieteni care au iesit in oras. Eu nu eram obisnuita cu asa ceva si nu prea stiam cum sa reactionez si ce sa cred. Norocul a fost ca feroezul meu e „adaptabil” si si-a insusuit „critica”, dar si astazi am momente cand nu stiu ce sa cred despre ceea ce simte intr-o privinta sau alta, atat de inexpresiva ii este expresia fetei.

    E interesant cat de loiali sunt pana la un anumit punct. Nu stiu, sa fie de vina societatea minuscula, religia care le impune anumite valori, seriozitatea cu care privesc relatiile… Ce-i drept, sunt si foarte multi oameni prinsi in relatii nefericite si care nu fac nimic ca sa le incheie. Sau care zboara din floare in floare si fac trei copii cu trei femei diferite sau barbati diferiti.

    Multumesc pentru aprecierea la adresa romanii mele. Am munci mult pentru ea candva, prin „tineretile” mele si m-ar durea sa o pierd. De aceea imi si place sa scriu, pentru ca am momente cand nu imi aduc aminte cuvinte si este ingrozitor de frustrant. De mult nu mai gandesc in romaneste, dar aici, la mine pe blog, o fac mai mereu, iar asta ma face sa ma simt un pic mai aproape de tara.

  7. dracidus

    Te rog, nu te simti aproape de tara. Ramai doar aproape de ideea de ce ar trebui sa fie Romania, nu ceea ce este de fapt, acum. In mod normal, iubirea e vazuta total diferit in culturi diferite. Doh, de-aia in India fiecare familie cam are minim 2-3 copii iar in tari precum Germania, Franta, Olanda, etc, deja norma a scazut la maxim 2 copii per familie. E foarte interesant, insa, ca ai reusit sa-ti educi „sotul”, lucru care pe mine ma duce la gandul uneia de genul „tata Floarea, presedinta Radio Santului” care sta toata ziua cu gura pe barbatu ei si care sta si degeaba, cu prima ocazie, la cafeluta cu prietena. Da, e adevarat faptul ca generatia care sunt acum la 35-40-45 de ani au o perceptie foarte sanatoasa asupra relatiilor de cuplu. Lucky bastards:)) E foarte greu in ziua de azi sa mai gasesti un model fiabil de viata de cuplu si sa ai ocazia sa il supui unui studiu amanuntit, sa tragi toate invatamintele necesare. Nu stiu, eu chiar ma ingrijorez la aspecte de astea mai mult decat la viitorul meu in ceea ce priveste situatia mea financiara peste 10-20 de ani… Cum ziceau cei de la Pinci Floizi, „Crazy, over the rainbow I am crazy” (The trial, pentru cei interesati)

  8. Apai, sa stii ca familia feroeza obisnuita are 3 copii. La fel si olandezii, acolo nu ai nimerit-o.

    Apropo, de stat cu gura pe el nu am stat, el a vazut chestii (culmea!) la romanii nostri si a inceput a le aplica . Nu cred ca as fi avut vreun succes cu sacaiala, nu ii place si nici nu se lasa afectat de vorbaria goala.

    Eh, eu tot din categoria 35-40-45 de ani fac parte (:D), dar vin dintr-o famile care a fost model din punct acesta de vedere, la fel si atasatul meu. Uite, cand soacra-mea a murit, socra-miu a incetat sa mai existe din multe puncte de vedere, isi traieste viata pentru ca o mai are, fara sa mai manifeste vreun interes din orice alt punct ed vedere. Poate al catelului pe care il iubeste mai ceva ca pe un copil.

    Nu crezi ca iti faci prea multe griji? Ce va fi, va fi. Iar relatiile evolueaza, chiar daca nu mai este „fiorul” acela de la inceput, se inlocuieste cu altceva. Orice lucru in viata evolueaza, asa si cu relatile dintre oameni. E la latitudinea ta daca simti ca merita si o imbunatatesti, sau daca o lasi sa moara.

    Cat despre Romania… m-as intoarce maine daca as putea. Viata intre straini nu e roza intotdeauna si iti trebuie tarie de caracter sa te adaptezi si, mai ales, sa ii faci sa te accepte. Si, mai ales, sa ii faci sa inteleag ca poti mai mult decat sa speli pe jos intr-un magazin sau sa tai peste la banda… Nu ca m-as plange, este o simpla observatie.

  9. dracidus

    … Hm, esti norocoasa. Daca te intorci, sper sa nu te simti ca o straina in propria tara. Desi vei fi, dar ma rog, asta nu conteaza. Eu stiam ceva cu majoritatea tarilor vestice si cu natalitatea foarte scazuta. Ma rog, interesanta treaba asta:D Multumesc pentru lamuriri si multa bafta pe viitor. Sunt sigur ca vei avea nevoie de ea:)

  10. Si tie la fel. Te mai astept. Poate te mai tentez cu vreun subiect, am fost cam lenesa la scris in ultimul timp.

  11. dracidus

    … E o chestiune relativ arzatoare, doar intreb, e posibilitatea ca sa ma adaugi mai repede? Nu dureaza mai mult de 5 minute chestiunea in sine… 😀 Multumesc frumos in prealabil

  12. dracidus

    @ Nemokrat: Ok, se pare ca ai pierdut in ultima vreme un relativ simt al realitatii. Iti voi spune urmatoarele date foarte interesante: 9% din populatia globului a divortat din cauza problemelor financiare. In Romania, rata divorturilor a inceput sa creasca, un simplu search pe Gugal fiind mai mult decat folositor in aceasta privinta. Eu atat zic, nu poti fi vesnic indragostit de o persoana. Ai nevoie de o forta supraumana pentru chestia asta. Povestea cu cei doi batranei nu-i cu „indragosteala”, ci cu niste sentimente de iubire foarte profund sedimentate, timp de 65 de ani. Restul dintre noi, care n-au norocul unei asemenea relatii, trebuie sa revenim cu picioarele pe pamant si sa gandim mai rational, in sensul ca dragostea, oricat am vrea noi, nu trece prin stomac si nu tine de foame (decat in triburile canibale din Africa). Concluzia e ca ai nevoie si de bani, pentru ca lipsa acestora va face partenerii nefericiti, astfel implicand certuri inutile pe diverse si obscure teme, doar pentru ca nu au banii necesari unei viete decente. Studiile vorbesc, nu eu. Daca ai de gand sa crezi in iubirea pana la adanci batraneti, sunt doua riscuri: 1. Sa o traiesti (sper); 2. Sa ajungi peste un an la divort (cel mai probabil). I rest my case 😀

    • Nemokrat

      Nu, nu am pierdut simtul realitatii. Dar observ ca unii oameni isi imagineaza ca in viata stomacul e totul…
      Eu sper sa traiesc acea iubire la care aspir, eu sper ca si altii sa aspire la iubire si nu la portofele… stomac ori altceva.
      Nu stiu cum sta treaba cu batraneii aceia, nu stiu daca sentimentul de dragoste este doar anticamera unui sentiment mai profund, dar stiu ca in viata singurul tel pentru care merita sa lupti este dragostea (cu toate formele si manifestarile ei). Restul e doar pulbere-n vant…

      • dracidus

        Ok, asta inseamna ca pentru tine arta e ca si inexistenta, toate expresiile ale frumosului in mod artistic devin inutile si deci, proaste (din punctul de vedere pe care il inteleg de la tine). Sau zi-mi, totusi, ce sa inteleg. Faptul ca varsta ta, mai mare de 16-17 ani te face sa vezi viata cu ochii amorosi? Sau ca sensibilitatea ta interioara de determina sa iubesti cu toata increderea pe oricine?

      • Nemokrat

        Asta ai inteles tu….?
        Nu am un pic peste 17 ani… dar sper sa-mi patrez sufletul la fel de neintinat ca la acea varsta. Nu pot gandi ca la 17 ani, dar pot alege sa cred in Frumos si in Dragoste (am spus deja „cu toate formele ei”).
        Banii sunt importanti in viata, dar ei nu trebuie sa devina un scop, ci doar un mijloc. Oamenii daca se iubesc, se iubesc indiferent de cati bani au in buzunare. Daca nu… pot avea oricat, ca tot va fi in van.

  13. Kaninusferoingus, salut!
    Frumoasă, sinceră postare. Tandreţea e un element preţios, tot mai rar, cum bine ai observat, de găsit mai mult în filme decât în realitate…

    • dracidus

      Parca esti profa mea de romana. Singura diferenta e ca ea e sotie de inginer care castiga 3000+ roni pe luna. Si isi permite luxul de a spune ca iubesti din dragoste, si nu pentru ca nu ai bani sa traiesti de unul singur. A, nu ai auzit niciodata de conceptul casatoriilor doar pentru ca oamenii nu au banii necesari incat sa traiasca de unii singuri? Wow, ce chestie noua. In alta ordine de idee, nici eu n-am spus ca banii sunt obligatorii pentru a trai. Doar zic ca altfel vede viata un om cu bani, altfel vede unu fara. Iti dai seama ca unu fara bani se va bucura cu gandul la o excursie cu partenerul/a intr-o tara straina, pe cand asta cu bani poate zice „Da, ma rog, foarte interesant, dar nu chiar”. Sunt constient de conceptul iubirii sincere si pure, singura chestiune pe care ti-o supun gandirii (rationale, sper) e anume ca iubirea asta pe care o crezi tu atat de existenta vei vedea ca e foarte greu de intretinut, in foarte multe din cazurile existente. Lipsa banilor doar ingreuneaza situatia. Sau, ma rog, daca ai de gand sa ramai singura pana la 45, cand iti gasesti barbatul ideal (unul disperat ca nicio femeie nu s-a uitat la el si care te va pupa in gluteus maximus pana la starea de sterilitate a zonei respective), un sclav serviabil de altfel. Pe care ai sa ai impresia ca-l poti controla.

      Daca treci peste exemplul dat, ar trebui sa vezi o viata mult mai neplacuta a realitatii. Lasa optimismul ca nu face foarte bine, viata trebuie sa fie despre realism, nu „cum vrem sa fie”. Ne putem creea imagini false, si asadar, probleme de unii singuri (frustrari, obsesii, etc).

      Ma rog, ramane sa vedem cat de norocoasa vei fi. Totusi, sper ca ai inteles ceea ce vroiam sa zic (daca nu cumva faci parte din fix acea categorie de femei care nu pot trai fara bani si care, cand barbatul ramane fara bani, il cauta pe urmatorul instarit financiar; categorie pe care o dispretuiesc in mod vehement si evident).

    • Nora, iti multumesc, bine ai revenit. Ma bucur daca ti-a placut, asta voiam de fapt sa spun si eu cu articolul meu. M-am intrebat adesea de ce ne atrag anumite relatii din filme, de ce (mie personal) imi plac anumite personaje (pentru ca actorul din spatele lor e adesea o mare dezamagire in viata reala), de aici si subiectul…

  14. Nemokrat

    Daca ai depasi faza asta de „adolescent revoltat si acid”, poate discutia s-ar putea purta ceva mai profund. Felul tau de a te exprima ucide din start dialogul…
    Nu inteleg un lucru: de ce sustii viziunea materialista a vietii si totusi detesti femeile care aleg materialismul ?
    Banii sunt exclusi cand e vorba de sentiment! Nu au nici cea mai mica legatura. Daca o relatie este conditionata de nivelul de trai… atunci relatia nu-si mai are sensul decat eventual ca societate comerciala pe actiuni.
    Eu am iubit un barbat si el m-a iubit si in perioada in care banii ne lipseau. Nu am sarit unul in capul celuilalt pentru asta si nici nu am avut certuri importante din cauza lipsurilor. Ne-am iubit aproape 14 ani… Si ne-am sustinut…
    E vorba pana la urma de ce fel de prioritati alegi sa ai in viata. Eu nu le condamn pe cele care aleg varianta mai realista (e treaba lor!). Mie insa nu imi place sa iubesc pentru ca… Iubesc si gata!
    Daca prioritatea ta este sa ai bani… Este alegerea ta.
    Nu e vorba de lipsa de realism, e vorba de cum alegi sa traiesti si ce este esential pentru ca tu sa fii sufleteste in regula. Pe mine banii nu ma satisfac sufleteste. Nu-i resping, dar nici nu bocesc cand nu-i am… (si stiu foarte bine ce spun).
    Eu vad viata cum am eu chef s-o vad! Tu vezi viata cum ai tu chef s-o vezi! Asta nu inseamna ca unul din noi greseste si celalalt are dreptate. Fiecare are propria lui reprezentare a ceea ce ar trebui sa insemne existenta sa.

  15. dracidus

    Faza cu adolescentul revoltat si acid nu isi are rostul, sincer. Nu sustin o viziune materialista, zic doar ca conteaza foarte mult pentru destui. Hei, adevarul e ca nu stiu daca e bine cum facem noi in dreptul nostru, s-ar putea ca adevarul sa fie undeva, la mijlocul mentalitatii noastre. Adu-mi aminte cand am zis ultima data ca fara bani nu poti sa iubesti (poti sa iubesti banii cuiva, dar asta nu inseamna ca iubesti acel „cuiva”). Din nou, eu doar zic de cazurile obisnuite, nu ale geniilor supraprofunde care trec peste greutatile materiale intr-un mod nemaipomenit.

  16. Comentariile au disparut pentru simplul motiv ca discutia a degenerat. Au inceput apelativele si jignirile (adica exact ce am cerut de la cei care imi scriu pe blog sa nu faca). Mai ales cuvintele obscene fie ele de orice natura nu au ce cauta in comentarii. Uite ce scrie la punctul 1 si 5 de de aici.

    Suntem oameni civilizati, in fond, nu cred ca ne impunem daca incepem sa ne jignim. Eu zic ca discutia se incheie aici, in fond articolul se referea la eroii din filme si rolul lor in viata noastra. Fara suparare.

  17. dracidus

    Nu-i cu suparare, doar ca ea a inceput cu adresarile de jigniri. Si in fond, daca nu ii place parerea mea, putea sa contraargumenteze logic, nu cu „obraznic” si de-astea. Serios, chiar nu erau metode?

  18. Nemokrat

    „Ea” nu poate avea un dialog cu un om care refuza sa fie om.
    „Ea” ar fi putut argumenta daca partenerul de dialog nu i-ar fi sarit la gat pentru ca nu-i accepta acel tip de realism pe care el a ales sa-l imbratiseze.
    „Ea” considera ca atunci cand un barbat are ca ultim argument jignirea (nefondata si dintr-o perspectiva obturata) acel barbat nu merita sa i se raspunda la mitocanie intr-un alt mod decat ignorandu-l.
    Un om inteligent este in mod sigur un om modest. Cei care uita de modestie, simuleaza doar inteligenta.

  19. dracidus

    Ok, si asta e, eu poate simulez inteligenta. Nu sunt entitate suprema sa-mi dau seama. Dar in momentul in care eu mimez, tie iti lipseste cu desavarsire toata treaba asta. Fara suparare, dar n-am sarit la gatul nimanui. Doar am zis ca esti cu capul in nori. Ultima data cand am discutat cu cineva despre asta, aceasta trasatura poate fi trecuta la calitati, dar si la defecte. Ca tu ai ales sa interpretezi in mod exclusiv ca defect, hei 😀 diferenta dintre simulare si absenta totala a inteligentei

  20. Nemokrat

    Kaninus, da-mi voie, te rog, sa ma explic celorlalti cititori care ar fi putut asista astazi la dialogul acela neplacut dintre mine si Dracidus.
    E vorba de a-mi apara onoarea, pe care nu o pot lasa terfelita de cineva care habar nu are nici cu cine vorbeste, nici daca are ori nu dreptul sa se exprime in felul in care s-a exprimat la adresa mea.
    Eu cand am folosit cuvantul „obraznic” nu am intentionat sa jignesc, am vrut doar sa-i potolesc oleaca din avant ca sa putem dialoga constructiv.
    O sa reproduc mai jos textul publicat pe blog-ul meu, ca reactie la cele ce mi-au fost spuse:
    M-am mai calmat. Pot explica acum pe indelete de ce continui sa cred in niste valori care multora le par deplasate.

    Totul pleaca de la credinta probabil. Atunci cand esti credincios intelegi ca viata asta a noastra nu este decat o calatorie din care urmeaza sa ne intoarcem la un moment dat acolo unde trebuie sa ajungem. Realizand ca totul este efemer, ai o altfel de atitudine vis a vis de viata, de lume, de scopul existentei tale. Stii ca nimic din ce apuci sa cladesti aici nu este durabil, stii ca nu iei nimic cu tine. Iti lipseste aroganta si crezul acela cum ca doar tu contezi si ca lumea, pentru tine, incepe cu tine.

    Probabil ca acest tip de idealism pe care eu ma incapatanez sa-l practic este cumva de neinteles si probabil ca par (vorba unui alt amic mitocan) “extraterestra”. Nu sunt doar cu capul in nori, picioarele mi-au ramas pe pamant. Stiu foarte bine cu ce se mananca viata si cum trebuie sa procedezi daca nu vrei sa fii eliminat din joc.

    Sa zicem ca eu incerc sa ma strecor, ocolind cu multa atentie capcanele si ca reusesc sa fentez jaloanele acelea puse dinadins sa ne rupem gatul si sa cedam. Cel putin mi-a iesit pana acum…
    Stiu ca dragostea nu tine de foame. Stiu ca banii sunt necesari pentru linistea tuturor, dar mai stiu si ca ei nu pot umple niste goluri precum: singuratatea, nefericirea, frustrarea, nevoia de a fi acceptat, iubit, apreciat.

    Stiu ca viata poate fi dura si ca cei mai multi au o existenta grea. Stiu ca nimeni nu se gandeste la tine inainte de a o face tu. Stiu ca fidelitatea, devotamentul, sinceritatea, sunt toate ingrediente esentiale intr-o relatie. Dar mai stiu si altceva: in viata sunt cateva trenuri. Atat. Daca apuci sa le ratezi, salut! Nu mai urci niciodata in niciunul dintre ele.

    Nu sunt o curva. Asta este cea mai mare jignire care mi se putea aduce. Atata vreme cat in viata mea intima nu au pasit decat trei barbati pana la varsta asta, ma indoiesc ca as putea fi considerata asa.

    Da, imi doresc sa simt pasiune; da, am nevoie sa ma simt dorita, adorata, importanta in viata unui barbat; da, am nevoie sa simt ca ma doreste…

    Si nu mai simt. In relatia mea actuala nu mai simt asta.

    Cand m-am indragsotit de un alt barbat, am venit acasa si am marturisit asta. Am cerut sa ne despartim si chiar am facut-o. E vina mea ca partenerul meu m-a asteptat sa ma intorc la el ? E vina mea ca m-am indragostit de altcineva ? E vina mea ca nu mai gaseam in relatia in care eram ceea ce imi era necesar ? Nimeni nu pleaca de acasa de bine ce-o duce. Si este pueril si preconceput sa cataloghezi drept “curva” o femeie care tanjeste dupa pasiune. E lipsit de realism…

    Barbatii au voie sa caute, dar noi nu? Barbatii au dreptul la pasiune, dar noi nu ? Asta e gandire de cioban. O curva tradeaza si vinde. Eu nu am tradat. Eu nu am tradat niciodata niciunul dintre barbatii pe care i-am iubit si carora m-am daruit.

    Poate ca a crede in dragoste, in omenie, in altruism, este o viziune lipsita de realism, dar atunci la ce mai traiesc daca vad viata ca pe o corvoada ? La ce mai exist daca sunt incapabil (a) sa vad partea frumoasa a ei ? Cu ce ma ajuta sa raman in viata ? Ca sa nu mor ? Pentru ca mi-e mult prea teama sa mor ?

    De “a fi materialista” nici nu se pune problema. E drept ca am fost ajutata, dar si eu am ajutat acel barbat. Nu am primit nimic pe de-a moaca in viata si nici nu mi s-ar parea normal sa-mi oblig iubitul ori prietenii sa imi sponsorizeze mie traiul de zi cu zi. Toata viata mea am daruit. Nu mi-am ales nici iubitii si nici anturajul in functie de astfel de criterii. Nu desconsider implinirea materiala, dar detest indivizii ce fac din ea scopul vietii lor.

    O curva si o materialista nu ar fi muncit de dimineata pana seara ca sa se poata intretine, mai ales ca i s-a oferit si varianta de a razbate cu mult mai usor. Daca era sa fiu asa, oare nu as fi cedat atunci cand imi era intradevar foarte greu ?

    Cat e de usor sa arunci cu vorbele! Cat e de usor sa judeci si sa umpli cu rahat un om !

    Sunt un om drept, corect, idealist si altruist. Sunt mandra de mine ca sunt asa. Nu am facut compromisuri decat marunte si niciodata pentru a ma realiza eu material ori profesional.

    Nu calc in picioare pe nimeni si nici nu jignesc fara motiv. Daca aleg sa fiu astfel nu e pentru ca (vezi, doamne!) m-as fi nascut eu mai speciala… Nu. Am crescut intr-o familie care asa m-a educat sa fiu. O familie simpla, fara pretentii intelectuale, fara mijloace si fara aere de lume buna. Dar multumesc familei mele ca m-a crescut asa, pentru ca eu, spre deosebire de tipul acela cu care m-am luat la harta, ma pot privi in oglinda fara sa ma ingretoseze ceea ce vad.

    Nevoia asta distructiva, pornirile acestea catre a trage cu glontele la nimereala, numai si numai sa nimeresti intr-un om altfel, imi spun mie ca acest baiat este teribil de nefericit. Si-si gaseste satisfactie si implinire abia in aceasta rautate care il domina. De aia i-am spus ca il compatimesc, pentru ca el nici macar nu realizeaza ce pustiu i-a cuprins sufletul…

    Iti multumesc, Kaninus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s