Când balenele se deghizează în delfini… Mitul măcelului „delfinilor Calderon” din „Danemarca” sau, pur şi simplu, viaţa în insulele Feroe.

Ataşatul meu s-a luptat ceva timp  (pe net) cu o mimoză bulgaroaică maritată prin SUA. Care nu prea avea ce face cu timpul ei liber şi s-a găsit să se erijeze în salvatoarea planetei şi să atace, pe Facebook (unde altundeva), tradiţia feroezilor de a vâna balene pentru carne. Cred că cel mai tare l-a supărat faptul că domniţa nici măcar nu a vrut să îi dea o şansă să spună ce are de spus, după care să judece. Din păcate, acelaşi lucru se întâmplă şi cu (unii dintre) oamenii din propria mea ţară, aşa că mi-am zis că poate reuşesc să fac puţină lumină.

Aş vrea să fiu clară de la bun început: nu este un articol prin care doresc să le găsesc scuze, nu neg existenţa acestei practici şi sunt absolut conştientă de ceea ce vânătoarea de balene (aka „delfini Calderon” cum îi tot denumeşte netul) înseamnă şi cum este percepută, dar, pentru ca cineva să îşi poată face o imagine corectă a ceea ce se întâmplă în realitate, anumite lucruri trebuie explicate şi povestite. Nu sunt plătită de către feroezi, cum am fost acuzată de câteva ori, aşa că cine vrea să îmi arunce în faţă această acuzaţie se poate opri aici. Lucrurile nu sunt întotdeauna de albul cel mai pur sau negrul absolut (ca sa citez ceea ce un blogger îmi spunea la un moment dat). Acest articol l-am scris din simplul motiv că nu există lucru în lumea asta care mă înfurie şi mă amărăşte mai mult decât nedreptatea şi mai ales nedreptatea izvorâtă din ignoranţă. De aici şi scopul postării mele – în fond, cineva trebuie sa se erijeze în „avocatul diavolului”, nu?! Iată-mă-s, incercand să prezint fata poveştii văzute de la faţa locului.Ştiu că este un articol lung, dar vă rog să îi daţi o şansă şi să aveţi răbdare a-l citi până la capăt.

Cu ceva vreme în urmă primeam un mail oripilat de la o prietenă din Italia în care se ţipa cu zece guri si imagini şocante despre barbarismul oamenilor din Feroe, care torturau şi omorau din … placere şi pentru distracţie… „delfini”. 😯

Astfel arată, sus în colţ fiind sugerată şi mărimea lor:

 

Long finned pilot whale (Globicephala melas) – Balena pilot

  şi spre comparaţie:

Delfinul comun (delphinus delphis)

Prietena respectivă, ştiind unde trăiesc, îmi cerea câteva lămuriri şi mă întreba ce este adevărat şi ce nu. La momentul respectiv am fost pur şi simplu siderată. Nu înţelegeam de ce interesul ăsta brusc faţă de insulele Feroe şi de ce atâta violenţă împotriva lor. Mi-a părut rău că nu am fost o idee mai documentată, după care am început să caut pe net şi m-a uluit numărul relativ mare de bloguri care au preluat acel e-mail, fără ca măcar să se întrebe cât adevăr conţine. Unii au mai înflorit pe ici pe colo, poate ca să stârnească idignarea, poate că au fost impresionaţi de scenele respective. Şi aşa s-a născut ideea de a scrie acest articol.

În primul şi primul rând, nu este vorba despre delfini, ci despre o specie de balenă de dimensiuni mici. Într-adevar, seamănă puţin cu delfinii, fac parte din aceasi familie cu ei, dar au comportamentul balenelor. În engleză se numeste „long finned pilot whale” se poate foarte usor verifica pe net. Ştiu că discuţia este controversată, unii le consideră delfini, dar asta este cu totul alt aspect. Cert este ca nu nu seamănă cu cei gri şi drăgălaşi la care se gîndeşte omul când aude cuvântul „delfin”. Balena ucigaşă Orca face parte tot din familia delfinilor (nu cred că cineva o consideră delfin), iar balenele pilot sunt pe locul doi în ceea ce priveşte dimensiunile lor. după Orca. Pentru cine se îndoieşte de adevărul spuselor mele, din nou, poate căuta pe net. De exemplu: Enciclopedia Britanica este una dintre sursele serioase, de exemplu.

Sunt vânate cca. câteva sute de specimene pe an, dar sunt ani în care nici măcar nu se aproprie de  insule. Modul în care sunt vânate este atât de„uman” cât poate fi atunci când se omoară un animal. Dacă mi se permite eufemismul. Acum va trebui sa si descriu un pic mai grafic, ca sa îi spunem asa, dar explicatiile sunt importante pentru a întelege ce se intampla: instrumentele utilizate sunt proiectate special de un medic veterinar pentru a nu produce durere inutil, o balenă moare în câteva secunde, iar feroezii valorifică absolut tot: carne, piele, dinţi, grăsime. Nu le ucid ca să se distreze (cum se face cu taurii in coride sau cocoşii în luptele din Tailanda), nimeni nu le torturează sau lasă să se înece in propriul sange (poate recunoasteţi acuzaţia). Pentru cine se îndoieşte sau ar vrea să afle mai multe informaţii, îl rog să citească explicaţiile de aici

În condiţiile în care insulele Feroe sunt nişte insule mici, stâncoase, fără prea mult pământ fertil, iar fermele se reduc la a cultiva fâneţe pentru cele cateva mii de oi, poate ceva cartofi, rădăcinoase şi nimic mai mult, în condiţiile în care absolut totul se importă, nimic nu se produce local sau la scară foarte mică, marea rămâne încă o sursă de hrană, iar asta include şi balenele respective. Aşa cum pentru noi este importantă carnea de pui, porc sau vită, aşa şi pentru ei carnea de balenă. Închipuiti-vă ca pământul propice agriculturii şi fermelor se rezumă la … cca 25-27km2 – spre comparaţie Bucureştiul are o suprafaţă de 228 km2. În plus, având în vedere numărul foarte mic de locuitori (cca 48 000) este foarte greu sa faci fermele rentabile. Totul se importă, se transportă pe mare sau se aduce cu avionul, iar ţara de unde se face aprovizionarea este Danemarca. Mai toţi ştim cât de scumpă este Danemarca. Adăugaţi  30 – 50% la preţurile de acolo şi vă puteţi face o idee despre cât de scumpă este viaţa aici. Ca un singur exemplu: un kilogram de carne costă 35€ (adica in jur de 140 RON), o pâine 5€ (adica 20 RON). Nu credeţi că este absolut omeneşte să te întorci către mare şi ceea ce iţi oferă ea?

Cineva pe unul dintre site-urile care s-au aruncat să faca publice informaţii dacă nu eronate, cel puţin deformate, afirma că balenele (pardon! delfinii pentru cine vrea sa le denumească aşa) se aproprie din „curiozitate” şi „prietenie” de bărci, iar feroezii se apucă imediat să le hăcuiască. Interesant! În 8 ani de viaţă aici, unde folosesc feriboturile uneori zilnic, nu am văzut niciodată nici măcar o aripioară de balenă însoţind bărcile sau încercând să se apropie de ele. Nici măcar pe lângă feribotul care ne duce in Danemarca. Nimeni nu se duce in larg să le caute, daca au ghinionul sa intre în fiorduri, abia atunci are loc vânătoarea propriu-zisă. Nu se apropie de bărci din “prietenie” sau pentru că ar căuta „companie umană”. Într-adevar, acesta este comportamentul obişnuit al delfinilor (cum ar fi cei gri cu care suntem toti atât de familiarizaţi), dar nu şi al balenelor pilot.

 Tot cineva afirma ca sunt pe cale de dispariţie şi că feroezii încalcă regulile internaţionale, ucigându-le. Să ne înţelegem bine, trăiesc cca 600 000 de exemplare numai în Atlanticul de Nord (200 000 după cifrele americanilor), dintre care sunt ucise cca 200, maxim 400 de exemplare pe an. Acum doi ani nici macar nu a fost omorată o singură balenă,anul trecut au fost prinse circa 300 de exemplare. Nu este o specie pe cale de dispariţie, nu este o specie ocrotită de IWC (International Whales Comitee). Acuma hai să fim serioşi, înainte  ca feroezii să le mănânce pe toate, le va ucide poluarea. Oamenii au inceput sa renunţe, încet-încet, la carnea de balenă din cauza concentraţiei extrem de mari de mercur din ea. Iar poluarea asta nu o face o naţiune cu 48 000 de locuitori şi cu industria cât cea a oraşului Mizil. „Amuzant” este că tocmai acele ţări care poluează cu sârg oceanele, fac scandal cel mai abitir. În fond trebuie şi ele să abată opinia publică în altă parte, nu?!

Un alt lucru pe care  foarte mulţi îl critică este numărul foarte mare de oameni de pe maluri. Din nou, ca să se înţeleagă şi mai bine, va trebui să mă întorc la trecut. În vremuri străvechi cel care întreţinea familia era bărbatul şi cum adesea se întâmpla ca acesta să fie pe mare sau, mai rău, mort, tradiţia a început să ceară ca prada rezultată în urma vânătorii să se împartă în mod egal la toţi cei prezenţi, indiferent dacă aceştia au luat parte sau nu. Ca un fel de ajutor pentru familiile care nu mai aveau „luxul” unui bărbat capabil să le asigure hrana zilnică. Tradiţia s-a păstrat, chiar dacă nu mai are aceeaşi semnificaţie. Şi în prezent carnea de balenă nu se vinde, nu poate fi comercializată sau procurată în vreun fel (ba, mai mult, vinderea ei este absolut ilegală). Aşa că, dacă eşti pe maluri se consideră că ai participat şi capeţi o anumită cotă, dacă nu, asta este. Poţi spera să aibă vreun prieten şi să te invite la masă. Aşa se justifică şi acei mulţi privitori, nu pentru că ar veni la spectacol sau că ar fi ceva distractiv. Şi cum pentru ei nu există ceva mai gustos decât carnea de balenă…

Copiii nu sunt „îndemnaţi” să participe şi să înfigă „suliţe” în balenele care se zbat, aşa cum tot declară atât de sigur „eroul” Paul Watson pe siteul lui. În primul rând pentru că nimeni nu încurajează violenţa (de orice natură ar fi ea) şi în al doilea rând pentru că este periculos, un om poate fi omorât de o coadă bine plasată, darmite un copil. Şi, cel mai important, pentru că şi asta face parte din marea campanie de dezinformare pornită de acelaşi domn, copiilor nu li se dă liber de la şcoală ca să se ducă să asiste la aşa ceva. Nimeni nu este atât de limitat (chiar dacă unora le place să creadă aşa ceva), în plus vânătorile se petrec în general vara, când copiii au oricum vacanţă.

 Citeam mai prin vară blogul unui anumit domn Marius Ianuş (acum devenit fratele Ianuş), care a publicat un editorial agresiv în aprilie anul acesta, în revista VIP şi care afirma acolo,printre altele,  “ În afara turismului, poate, de vreme ce locuitorii acestor insule se laudă prin toate colţurile internetului că trăiesc simplu, în comuniune cu natura, „nepervertiţi” de civilizaţie… Dar cît de absurd de stupid trebuie să fie să dai o grămadă de bani ca să îi vezi pe aceşti ucigaşi de delfini ăprimitivi interpretîndu-şi ritualul sinistru…” Nu îmi vine să cred ca o asemenea afirmaţie a fost facuta de un jurnalist, într-o revistă de (oarecare) succes! Articolul este, din păcate, plin de afirmaţii nelalocul lor şi deşi domnia lui s-a documentat cât de cât,  nu pot decât sa fiu socata de subiectivismul împins la extrem al unui jurnalist român, care nici măcar nu a avut bunul simţ să îmi dea voie să îmi exprim punctul de vedere. Fără supărare, atâta timp cât National Geographic a declarat insulele Feroe a fi “cele mai interesante insule din lume”  într-un studiu efectuat asupra a 111 de insule de pe mapamond de către specialişti în turism, Feroele devansând insule precum Hawaii, Azore, chiar si Seychelle, sunt destui indivizi “absurd de stupizi” care vin să le viziteze şi care nu au parte de o “grindadráp” cum se numeşte respectiva activitate, la fiecare colţ de stradă. Ba mai mult, faptul că mai şi cheltuie atâţia bani ca să vină în nişte insule care rivalizează ca scumpete cu Londra, dar care nu oferă altceva decât frumuseţea naturii, spune ceva. Domnia Sa, insa, poate sta frumos in România, nu are idee ce pierde din cauza prejudecăţilor.

 Pentru cine este interesat, articolul din National Geographic poate fi gasit aici

 Unul dintre argumentele pe care dumnealui, iarăşi, le aducea impotriva feroezilor  “ iar din 1950 pînă acum peste 79.000 de delfini. Sînt 17 localităţi în Feroe unde are loc, anual sau o dată la doi ani, această baie de sînge.” Adică balene, încă odată. Considerând crahul financiar îngrozitor pe care l-au avut in anii ’80-’90  când mai bine de jumătate din populaţia insulelor a migrat către alte ţări pentru că şi-au pierdut slujbele, casele şi mureau (literalmente) de foame, nu mă miră întoarcerea către mare ca sursă de hrană şi nici numărul relativ mare de balene sacrificate in acele timpuri triste. Ceea ce se uita a preciza este faptul că in ultimii trei ani, daca au fost prinse 1000 de balene, anul trecut numărul lor scăzând la cca. 300, cum deja am mentionat.

 Însă argumentul care m-a facut să mă urc pe pereţi a fost “În insulele Feroe, ținut autonom în cadrul Regatului Danemarcei, să fii bărbat înseamnă să omori un delfin, în cadrul unei festivități scabroase, la care participă întreaga comunitate. Zeci de delfini sînt ademeniţi într-un golf de adîncime redusă şi măcelăriţi de tinerii care aspiră la „onorurile” bărbăţiei”.    care m-a lamurit de unde şi-a pornit dansul pledoaria. De la acel mail de care vorbeam, ceea ce dă dovadă de o foarte mare putere de “discernământ” şi o documentare făcută pe siteuri de aceeaşi factură cu a dumnealui.  Am citit şi am crezut că nu văd bine. Şi am mai citit înca o dată! M-am dus apoi şi i-am reprosat lui bărbati-miu ca este o mare cârpă. Cum? Nu a omorât el un „delfin” ca să devină bărbat???? Nţ-nţ-nţ! Nu ştiu cu cine m-am măritat şi lângă cine trăiesc de atâţia ani!  Acuma, lăsând gluma deoparte, stau şi mă gândesc cine o fi inventat prostia asta cu doveditul “masculinităţii” şi, mai ales, cât de multă rea voinţă trebuie să ai ca să o şi propagi, nu mai zic de crezut. Mai ales într-o revistă destul de citită. Este o interpretare de prost gust a unei tradiţii existente acum 200 de ani, când viaţa lor era incredibil de grea şi de scurtă, iar băieţii trebuiau să se maturizeze peste noapte şi să aibă grijă de mamă şi de fraţi, în caz că tatăl îşi găsea moartea pe mare sau venea înapoi după un an. Nimic altceva.

Ceea ce este şi mai grav, există un domn, senator de Ilfov, pe numele lui Urban Iulian, care mai este şi figură publică şi care a publicat şi el, la rândul lui acest mail „interesant” pe blogul lui. Nu îi contest dreptul de a face acest lucru, dar atunci când faci afirmaţii atât de grave, trebuie să şi răspunzi atunci când ţi se aduc argumente împotriva a ceea ce ai scris. Dânsul nu a considerat  necesar acest lucru. Probabil că mai importantă este audienţa pe care o are decât prezentarea adevărului.

Spre comparaţie, am citit un articol publicat în New York Times şi care a ridicat o discuţie interesantă şi câteva comentarii de foarte mult bun simţ (pe lângă cele obişnuite de genul „să le moară copiii, barbarii naibii!”) îl puteţi citi aici. Îmi pare rău că afirm aşa ceva, dar câtă diferenţă între ce şi cum se comentează acolo şi comentariile pline de înjurături de pe siteuri româneşti şi nu numai.

Ştiu că imaginile sunt şocante, incomfortabile privirii europeanului născut şi crescut în marile bastioane de beton ale continentului şi care nu a vazut carnea decât în galantare. Dar, aşa cum un coleg de munca îmi spunea: “În fond, închipuie-ţi o măcelărie în aer liber!”. Poate şi pentru faptul că mi-am dat seama că şi el avea un punct de vedere pertinent, vin acum şi întreb:  câţi dintre cei care se oripilează şi ţipă unul mai abitir ca altul,  pe net, au văzut cum se taie un porc, un miel sau o găina? Eu am văzut când eram copil, si cred ca este mult mai barbaric şi mai greu de suportat.

 De! Este atât de uşor să se arunce cu piatra. Şi mai ales într-o naţiune minusculă, pe care nu o apară nimeni şi care nu are prea multe de spus într-o lume ipocrită şi ignorantă. Dar trebuie sa înţelegem că este vorba despre o cu totul altă cultură, o cu totul altă mentalitate. Nu putem să îi judecăm prin prisma valoriilor noastre, oricât de mult ne deranjează anumite practici. Trebuie să le cunoşti istoria, să inveţi despre vremurile grele prin care au trecut, despre oprimarea danezilor care nu au avut (şi nici in prezent nu au) vreun interes ca ţara asta să se dezvolte tocmai pentru a nu o scapa de sub control, despre şansa de a fi ocupaţi de englezi în timpul celui de al doilea razboi mondial care le-a oferit o portiţă către semi-independenţă şi o sansă de a îşi afirma identitatea naţională. De limba lor maternă care a fost interzisă în şcoli, biserici si instituţii oficiale până în război, de satele de pe insulele izolate care au fost conectate la reteau naţională de electricitate abia în anii ’70, de televiziunea care a apărut în 1982, de liniile maritime care au început sa lege Feroe de restul lumii în acelaşi an, de sătucul Gásadalur care are cateva zeci de locuitori şi care abia acum trei ani s-a conectat cu restul insulelor printr-un tunel (aprovizionarea se făcea prin elicopter sau barci, poştaşul trebuind sa treacă muntele dintre ei si cea mai apropiată localitate zilnic, fie ploaie, soare sau uragan) special construit pentru ei. De oamenii care plecau pe mare pentru a îşi câştiga existenţa şi nu mai ştiau dacă se mai intorc vreodată. De femeile care trebuiau să se descurce singure, uneori cu 4-5 copii acasă. De insulele cele mai mici unde feribotul ajunge de 3 ori maxim pe zi (sau nu ajunge când este furtună pe mare şi asta se întamplă chiar des) şi care încep să se depopuleze pentru ca oamenii nu au de lucru şi trebuie să se mute. De avioanele care se învârt si câte trei zile în jurul insulelor pentru că la sol este prea vânt sau ceaţă şi nu pot ateriza, de oamenii care dispar înghiţiţi de mare sau cad de pe stânci când pleacă să adune oile. Cei 50 de ani de comunism ai noştri aproape că pălesc în faţa vieţii din trecut a acestor oameni. Nu i-am auzit vreodată plângându-se, nu consideră că ceilalţi trebuie impovăraţi cu grijile lor, iar pentru asta îi admir.

Mai bine s-ar face petiţii pentru oamenii care sunt inutili ucişi in Irak, Afganistan sau mai stiu eu ce ţară consideră SUA că are dreptul să atace, mai bine ar face petiţii pentru femeile violate şi chinuite din Congo, copiii care se sting pe capete de foame în lume şi chiar si pentru puiuţii de focă jupuiţi de vii pentru blană şi nimic altceva. Şi i-ar lasa pe feroezi în pace. Şi asa ei nu se mai atacă de mult si nici nu vor renunţa la unul dintre felurile lor tradiţionale pentru ca o intreaga lume s-a găsit sa facă un exemplu din ei, când, în fond, se face vinovată de orori şi mai mari. Cum scria în cartea aceea atat de cunoscută pe care mai toţi o citează? “Cel fără păcat să ridice primul piatra”.

Ziua bună!

Nota bene. Mare parte a acestor informaţii bine „documentate” din mailul incriminat sunt furnizate de Domnia Sa, Paul Watson (aşa cum spuneam şi mai sus), proprietarul vasului terorist Sea Shepard, pe care unii îl ridică în slăvi şi îl consideră un „erou” şi care consideră că orice violenţă in aceasta lume este permisă, mai ales dacă este făcută în scopuri „nobile”. Ca urmare scufundă vase baleniere, are până şi un răboj cu cate vase a scufundat. Greenpeace l-a dat afara din organizaţie tocmai datorită acestor metode teroriste. Printre altele a trimis ameninţări serioase unui număr mare de magazine din Germania cu scopul de a le face să nu mai cumpere peştele feroez. Nu a ţinut. Acum încearcă să ameninţe şi să atace companiile petroliere care forează în zonă. Mie îmi face senzaţia că nu are ce face cu timpul lui liber şi această bătălie pe care crede el că o dă în scopul unei cauze nobile este o faţadă sub care îşi poate ascunde setea de violenţă. Pe mine mă uluieste şmecheria cu care introduce mici strâmbe precum: „oamenii beau vârtos în timpul vânătorii” sau „carcasele sunt lăsate să putrezească pe plăji” tocmai pentru a stârni şi mai tare oprobiul public. Ca şi cum, feroezii, sunt chiar imbecili şi au interesul să lase animale să putrezească pe minusculele plăji care mai sunt şi la caţiva metri buni de casele lor. Acum a schimbat puţin tactica: declară că feroezii aruncă balenele în mare, în crevase, lucru uşor de crezut şi foarte greu de verificat.

 Toată această campanie e pornită şi din scopuri oarecum nobile, dar şi ca răzbunare pentru neputinţa lui de a se putea desfăşura în voie. A fost declarat persona non grata şi i s-a interzis să mai intre în apele teritoriale feroeze tocmai pentru că a atacat şi rănit oameni. A mai încercat, dar vasele militare îşi fac datoria şi îl forţează, în mod politicos, să părăsească zona de fiecare dată. Este atât de laş că pe acelea nu le atacă şi se răzbună exact ca o adolescentă trădată: înflorind cu sârg şi fîcând afirmaţii ridicole dar destul de uşor de crezut pentru cei care nu ştiu nimic despre Feroe.

Atunci cand omul nu ştie cum este in Feroe cu adevăra şi îl mai şi consideră pe acest tip un „sfânt” care poartă cruciade împotriva păgânilor din nord de Atlantic, cine sunt eu să îi contrazic? În definitiv, cine a avut ochii şi răbdarea să citească şi să tragă concluziile după, a făcut-o deja. I rest my case!